Ce s-a întâmplat cu elevii și profesorii de la liceul din Timișoara cu coronavirus

Unii profesori au continuat să predea și la alte licee din oraș, chiar a doua zi după ce primul caz de COVID-19 fusese confirmat la „Alimentar”.

Pe 4 martie presa locală relatează despre primele cazuri confirmate de infectare cu coronavirus dintr-o instituție de învățământ a țării. Sunt confirmați doi elevi de 16 ani, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Timișoara (colocvial, „Alimentarul” din oraș). Școala nu se închide pentru următoarele două zile, dar cei mai mulți elevi rămân acasă.

Pe 6 martie se decide suspendarea cursurilor în liceu, pentru o perioadă de trei zile, într-o întâlnire a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Liliana Onet.

Pe 7 martie este confirmată o altă elevă, de 15 ani, infectată cu coronavirus, în același liceu.

Luni, pe 9 martie, într-o conferință de presă, Guvernul anunță că toate școlile din România se închid până pe 22 martie. Aproape trei milioane de elevi rămân acasă.

Ministrul Educației Naționale (MEN) le recomandă tuturor cadrelor didactice să-și continue cursurile online, pe platforma gratuită clasaviitorului.ro, creată în cadrul proiectului CRED. Totodată, ministerul a anunțat un parteneriat cu TVR pentru difuzarea cursurilor, în special, pentru elevii din clase a VIII-a și a XII-a. Răspunsul a venit de la premierul interimar Ludovic Orban: „Vreți să le creșteți audiența la TVR? Copiii se uită pe online”.

Până când elevii vor ajunge să participe, cu adevărat, la cursuri, fie ele online sau la TV, am vrut să aflu ce fac elevii și profesorii de la „Alimentar”, prima școală închisă în România din cauza COVID-19. Și, mai ales, ce măsuri au luat autoritățile în privința lor.

Elev din liceul cu coronavirus: „Nu prea primim informații de la profesori”

Marian* este elev în clasa a zecea la „Alimentarul”. Mi-a povestit că „totul a început când s-a aflat de acest caz în școală. Eu, în ziua aceea, eram la cursuri. Direcțiunea ne-a zis sa fim calmi, dar mulți copii au plecat acasă. A doua zi nu am mai venit la școala. Iar seara ne-a dat diriginta SMS că s-au suspendat orele.”

L-am întrebat cum au aflat că e posibil să fie unul dintre primele cazuri de COVID-19 din județ. 

„Știți cum s-a aflat, de fapt? Ei nu ne-au anunțat când s-a aflat din prima clipă. O colegă a întrebat-o pe dirigintă dacă este adevărat, ea a zis că «din păcate, da». Dacă nu întrebam, poate ne spuneau și mai greu. Iar direcțiunea cu atât mai mult, poate pentru a nu ne agita. Dar probabil că, după ce-a văzut că informația a ajuns la mai mulți elevi, s-or fi gândit că nu mai e cazul să țină secret”, mi-a explicat elevul.

Marian zice că nu a intrat în contact cu nimeni din cei suspecți. „Dar, vă dați seama, am fost și eu agitat la început”.

Ce fac elevii în perioada de „stat acasă”

Până când ministerul a anunțat public ce ar trebui să facă educatorii pentru a-și continua cursurile, Marian spune că n-au fost foarte informați de către profesori sau directorii școlii. Pe grupurile de comunicare ale clasei au primit mai degrabă înștiințări referitoare la decizia de a sta acasă.

„Eu mă cam plictisesc, ce-i drept. Doamna dirigintă ne-a recomandat să citim cărți. Iar de la ce aud de la colegi de-ai mei, se plictisesc și ei. Ba, o parte chiar vrem înapoi la școală!”, se amuză Marian.

Coleg de liceu cu Marian este și Gabriel*, care-mi povestește că el nu se afla la școală în ziua în care s-a anunțat suspendarea orelor.

„Așa că n-am aflat de la colegi sau de la profi, ci abia de pe net. Nu prea am crezut la început că e vorba despre coronavirus, dar după ce am văzut că situația se alarmează, mi-am schimbat părerea. Din fericire, n-am avut contact cu persoana infectată, așa că nu mi-am făcut griji.”

 

Deși epidemia de coronavirus este peste tot, la tv, online sau în discuțiile în familie, la școală pare să nu fi fost un subiect atât de intens dezbătut. „Comunicarea cu profii decurge cam greu. Deocamdată. Mai mult ne informăm din presă, iar tot ce știm e că trebuie să stăm acasă”, îmi recunoaște elevul.

Zice că își ocupă timpul cu sportul pe care-l practică de ani buni. „În rest, doar pe-acasă. Pentru mine, însă, nu-i plictiseală. Altora poate le place școală, din alte motive.” Deși nu-i mare fan ore de matematică sau română, spune totuși că n-a auzit de niciun plan de a recupera materia prin cursuri online, așa că nu știe ce va face în viitorul apropiat. Important este însă că nu s-a alarmat deloc.

„Restul colegilor s-or fi panicat, vă dați seama. Și-n plus, nimănui nu-i convine să ia virusul și să stea două săptămâni închis, ca la pușcărie.” Dar știe că e cea mai bună opțiune, dacă nu vrei să-i îmbolnăvești și pe alții.

 

Profesorii au fost chemați la școală, deși elevii erau acasă

Elevilor le este teamă să vorbească despre situația din liceul lor, din cauza unor posibile consecințe din partea profesorilor. Dar și cadrelor didactice li s-a spus că nu au voie să comunice presei absolut nimic din interior. „Pentru ca informațiile să nu fie interpretate greșit”, îmi explică o profesoară de la același liceu. Lesne de înțeles că a vrut să-și păstreze anonimatul.

„Noi suntem bine. Nu înțeleg de ce s-a făcut așa mare tevatură și nu ne-a lăsat să stăm acasă, ca pe elevi. A trebuit să mergem joi și vineri la școală, deși clasele erau goale.”

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar, unul dintre marile sindicate din învățământul autohton, solicită MEN ca tot personalul angajat al instituțiilor de învățământ să rămână acasă. Sindicaliștii spun că Hotărârea de Guvern este interpretabilă, așa că unele inspectorate școlare și conduceri de unități de învățământ au dispus ca tot personalul să fie prezent la școală.

Dar până la această hotărâre, mai mulți profesori de la „Alimentar” - cei care nu erau titulari - au primit undă verde să „predea liniștiți la celelalte licee unde au ore”, mi-a explicat un alt cadru didactic din Timișoara.

Așa că am sunat la autorități să-i întreb ce s-a întâmplat la liceu și cât de sigur a fost ca profesorii să predea, în următoarele zile, la alte licee din oraș.

 

Inspectorul școlar Timiș, acuzat de conflict politic în plină criză de COVID-19

În acest context, pe 9 martie, apare o înregistrare cu o conversație între prefectul Județului Timiș (Liliana Oneț) și inspectorul școlar al județului (Aura Danielescu). Este o discuție telefonică, în care șefa ISJ Timiș denunță lipsa unor materiale necesare în această perioadă, cum ar fi dezinfectanții. De la capătul liniei se aude o nenorocire: prefectul susține că una dintre cauzele infectării unei eleve cu coronavirus este că „provine dintr-o familie de romi”. Dialogul, trimis „din greșeală” de inspectoare pe mai multe grupuri de Whatsapp, a stârnit diverse reacții, cum c-ar fi vorba despre un conflict politic între „cumnata lui Sorin Grindeanu (inspectorul școlar de la PSD) și fosta liberală (prefectul județului)”, în an electoral.

 

Inspectorul Aura Danielescu infirmă acest zvon. „De aproape opt ani de când sunt la cârma Inspectoratului, eu nu am făcut politică. Ba, chiar, acum an, partidul care era la guvernare și din rândul căruia fac parte a încercat eliminarea mea de la ISJ TM”. Așadar, susține inspectorul, „e normal ca la 31 de ani de la Revoluție să exprimăm – eu și doamna prefect – păreri, chiar și diferite. Siguranța copiilor e motivul clar pentru care am militat pentru închiderea școlilor din județ”.

Cum vor studia elevii

O întreb pe Aura Danielescu și despre metodele alternative de studiu pe care le va încuraja instituția în această perioadă.

„Am avut întâlniri cu colegii de la departamentul informatică, precum și cu colegii care au fost formați prin proiectul CRED, și am transmis spre toate unitățile de învățământ că, în această perioadă, copiii nu trebuie să considere că sunt în vacanță. La învățământul primar, cadrele didactice au transmis deja prin internet modele de teme și teste”, mi-a spus inspectorul.

La gimnaziu, „școlile sunt extrem de inventive și interesate să pună în practică aplicații pe care până acum nu au putut să le folosească la școală”.

În era informației, metodele electronice de studiu nu ar fi un lucru nou. Însă, cât de pregătit este Ministerul Educației pentru această situație, alături de toți angajații și beneficiarii săi, doar rezultatele de la BAC și Evaluarea Națională o vor arăta (în cazul în care examenele se vor ține anul ăsta).

 

„Dar trebuie să ne gândim că peste jumătate dintre elevii județului studiază în mediul rural”, îmi spune Danielescu, „iar asta înseamnă că în fiecare loc se va aplica o altă metodă, după posibilități”.

Greu de înțeles care sunt metodele în zonele în care nu există calculatoare și/sau conexiune la internet. Ministerul încă nu are un răspuns pentru asta.

În cazul liceenilor, statul acasă nu se traduce însă cu „merg la pub”. Inspectorul spune că au discutat deja cu Jandarmeria și Polițiile (Locală și Județeană) care vor face razii și, dacă te prind p-afară, fără treabă, te vor trimte acasă, la studii.

„Vestea bună e că cei doi elevi de la liceul închis inițial s-au vindecat. O a treia persoană prezintă semne bune”, mai spune Danielescu.

 

Profesorii de la liceul cu coronavirus au continuat să predea la alte licee

În ceea ce privește cadrele didactice de la Alimentar care n-au fost trimise în autoizolare, ci au predat în continuare, în alte licee din oraș, inspectoarea m-a trimis, pentru un răspuns, către Direcția de Sănătate Publică Timiș.

Pe 10 martie, șefa DSP Timiș e demisă pentru modul în care a gestionat situația. Mai precis, femeia a avut pur și simplu probleme în a explica primul caz de COVID-19 detectat în județ.

Așa că am sunat-o pe purtătoarea de cuvânt a Direcției, Cornelia Bubatu. Îmi confirmă că doar doi profesori care au intrat în contact cu elevii infectați au fost trimiși acasă, în izolare.

„Vă pot spune că s-a urmat metodologia, inclusiv în cazul lor. S-au efectuat cercetările punctual epidemiologice, s-au recoltat probe, s-a intrat în legătură cu contacții lor direcți… iar celor ce au prezentat ulterior un pericol li s-a recomandat izolarea”.

 

Nu a vrut să comenteze mai mult.

Granițele din vestul țării: închise. Timișoara: nu încă

Cozile de la Vama Nădlac II (județul Arad, autostrada A1) se numără în kilometri. Joi dimineață, vecinii sârbi au decis să închidă temporar șapte puncte de frontieră comune cu România, pentru a preveni răspândirea infecției. Până-n această după-amiază (joi, ora 16.30), numărul total a ajuns la 61 de persoane în carantină și 495 în autoizolare, la domiciliu.

În ciuda unor informații alarmiste care circulă pe grupuri de discuții (devenite știre pe pagina unei cvasi-televiziuni locale), autoritățile reafirmă că orașul nu se închide. Lucru valabil și la ora publicării acestui articol.

Tot până la această oră, elevii cu care sunt în contact spun că e, în continuare, liniște din partea cadrelor școlare. Tot ce au primit până acum au fost teme, prin WhatsApp.

*Nume modificate pentru păstrarea anonimatului elevilor.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.