Prințul Charles a fost diagnosticat cu noul coronavirus

Prințul Charles a fost infectat cu noul coronavirus. Care este starea acestuia?

Prințul Charles, în vârstă de 71 de ani, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunțat un purtător de cuvânt al Casei de Clarence. Potrivit sursei citate, moștenitorul coroanei britanice a prezentat „simptome slabe, dar este în stare bună”.

Între timp, a fost testată și soția Prințului Charles, ducesa de Cornwall, iar rezultatul a fost negativ. Cei doi se aflau deja în izolare la domiciliu de câteva zile.

„Testele au fost făcute în Aberdeenshire, îndeplinind criteriile de testare. Deocamdată e greu de spus de unde s-ar fi putut infecta prințul, având în vedere numărul mare de activități oficiale pe care le-a îndeplinit în ultimele săptămâni”, se precizează în comunicat.

Prințul Charles s-a întâlnit ultima oară cu regina Elisabeta a II-a pe 12 martie, având o întrevedere scurtă.

În această perioadă, și Prințul William se află în carantină împreună cu familia sa, cei trei copii ai săi aflându-se și ei acasă, după ce cursurile au fost suspendate. Niciun membru al familiei regale nu are activități în public în acest moment.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.