La scurt timp după ce Meghan Markle a spus oficial „Adio!" vieţii regale, a fost dezvăluit și primul job pe care aceasta îl va avea. Se pare că actrița revine pe marile ecrane, în postura de narator.
Potrivit The Independent, Ducesa de Sussex va fi în ipostaza de narator pentru documentarul „Elephant” produs de Disney+.
„Două noi filme, două călătorii nemaipomenite. Transmiterea filmului Disneynature - Elephant, cu Meghan, Ducesa de Sussex, în rolul de narator va fi disponibilă începând cu 3 aprilie”, a fost anunțul publicat Disneynature pe contul de Twitter.
Documentarul va fi disponibil în cadrul serviciului de streaming Disney+ începând cu data de 3 aprilie și urmărește călătoria extraordinară de 1.000 de mile a unei familii de elefanți în Africa.
Se pare că încasările de pe urma filmului vor fi donate asociației Elephants Without Borders, care se ocupă cu protejarea animalelor, fiind una dintre organizațiile pe care Meghan și Prințul Harry le susțin, relatează People.
De asemenea, în urmă cu doar câteva zile, au apărut zvonuri conform cărora Meghan Markle și Prințul Harry și-ar împrumuta vocile pentru personajele lor în cadrul unui episod special din celebrul serial de animație „The Simspson”: „Am vorbit despre Harry și Meghan. Am auzit că ea ar vrea să dea voce unor personaje. Așa că, dacă ei citesc asta acum, să ne contacteze!”, a declarat producătorul executiv The Simpsons, Al Jean, conform The Sun.