„Scuze, nu ești tu de vină, eu sunt”, „O să găsești pe cineva mai bun decât mine” sau „am o perioadă în care vreau să mă axez pe carieră” sunt replici despre care ai crede că s-au demodat, doar că despărțirile se petrec și acum ca odinioară. Și dacă multe dintre discuțiile de final au loc într-un mediu privat, sigur ai trăit și tu măcar o dată-n viață printr-o despărțire într-un spațiu public. Situația care îți schimbă pe veci percepția despre locul respectiv. Poate e un parc pe lângă care treci zilnic și-ți amintește de ziua în care X ți-a dat papucii. Sau poate e un restaurant obișnuit care în tine trezește acum amintirea sfârșitului de relație. O scară de bloc, scările de la TNB sau chiar o stație de metrou s-au transformat din locuri banale în dezastre personale.
Deseori cele mai bune părți ale iubirii sunt private, dar asta nu înseamnă că trăirile urâte n-au cum să se petreacă sub ochii lumii. Am vorbit cu câțiva tineri despre poveștile lor de dragoste sfârșită în locuri publice din București. Unele sunt triste, altele amuzante. Cert e că, în vremea epidemiei de coronavirus, toate locurile astea par foarte departe.
În club
„Era Balul Bobocilor și noi oricum în ultimele zile eram în certuri nasoale. În principiu eu mă supăram și mă gândeam să-i dau papucii, dar a fost el mai rapid. Eram în Club Qetesh, arătam al dracului de bine și mi-a zis «Scuze, dar nu mai simt nimic pentru tine». Cel mai tare m-a enervat că a rămas în club și eu trebuia să mă prefac că-s bine și că dansez. Nu să par tristă în vreun fel. La un moment dat am trecut pe la bar și un prieten de-ai lui m-a rugat să le fac o poză. După ce-a plecat din club, am mers în baie și-am plâns o oră. Clubul s-a închis cam la o lună după bal. A fost un semn, s-a terminat și iubirea și distracția.” - Iulia, 23 de ani.
În Cișmigiu
„Aveam aproape trei luni împreună și deja simțeam că parcă o plictisesc. Nu mai dădea mesaje așa des și găsea diferite scuze ca să nu ieșim. Ba că e obosită, ba că a adormit și era clar că nu mergem în direcția bună. I-am zis că totuși aș vrea s-o văd și să nu mai inventeze scuze, că «vreau să vorbim». Da, am folosit replica și nu, nu voiam să mă despart de ea, ci cumva să rezolvăm situația și să văd ce-ar trebui să schimb.
Cum era o zi frumoasă de primăvară, am zis să ieșim la o plimbare în Cișmigiu. Mi-a zis că i-a dat mesaj fostul și inițial nu i-a răspuns. Dar a insistat, așa că s-au văzut și s-au sărutat. Mi-a zis că nu voia să mă rănească și de-asta a tot amânat întâlnirea cu mine. Doi ani mai târziu, ei tot împreună sunt și eu de fiecare dată când trec pe acolo îmi amintesc de ea.” - Tudor, 24 de ani.
La Starbucks
„Eram prieteni de vreo doi ani, așa că nici nu mă gândeam că o să iasă prost. M-am dedicat trup și suflet lui. Pentru că stăteam în zone diferite în București, ne vedeam mereu la Unirii, la Starbucks. A devenit locul nostru de suflet. Din august până în noiembrie totul a fost roz, dar după simțeam cum se îndepărtează și că nu pot face nimic să nu se întâmple asta. I-am dat mesaj să ne vedem, tot la Starbucks. Ne-am așezat la masă, nu ne zâmbeam și toată tăcerea aia gravă era de căcat.
Abureala a fost că n-a mai avut timp să se concentreze pe noi și că nu și-a mai dat interesul pentru că știa că sunt mereu acolo pentru el.
După vreo 15 minute în care îmi tot zicea că-i pare rău, s-a oprit pentru câteva secunde și mi-a zis «să fiu sincer, vorbesc cu altă tipă de vreo săptămână». Mi-a propus să fim prieteni, m-am ridicat de la masă și-am plecat. Când am ajuns în pat, m-am înecat cu șervețele nazale. Acum încă e cu tipa aia și sunt fericiți, iar eu incapabilă să accept alte persoane în viața.” - Raluca, 19 ani.
În fața blocului
„Am fost într-o relație toxică vreo șase luni, timp în care m-am autodistrus practic și-am înghițit o grămadă de căcaturi. Tipa era din Berceni și ca s-o văd, făceam peste o oră pe drum. Când am aflat că mă înșală, m-am dus la ea la bloc să ne despărțim. Alt drum inutil de-o oră și ceva. De ziua ei, cumpărasem două dog tag-uri cu inițialele noastre. Unul pentru mine și celălalt pentru ea. Când ne-am despărțit, i l-am aruncat la picioare și i-am zis să-l păstreze, că eu nu am nevoie de așa ceva. Când am plecat, a început o ploaie d-aia torențială ca-n filmele de dragoste de căcat. Super cheesy.” - Petru, 22 de ani.
La metrou
„A fost o situație mai ciudată. Fusesem împreună în primul an de facultate, ne-am despărțit și apoi ne-am împăcat. După vreo lună, mergeam înspre casă de la facultate și-am zis să văd ce face. Nu vorbisem toată ziua. Mi-a răspuns că are ceva delicat pe cap și nu-i stă gândul la nimic. Am întrebat dacă pot să-l ajut și mi-a zis nu. N-am insistat, i-am spus doar că dacă o să aibă nevoie de ajutor, să-mi dea un semn. Nici în ziua de azi nu mi-a mai răspuns la mesaj, adică doi ani mai târziu. Se pune ca despărțire la metrou sau de fapt încă sunt într-o relație?” - Sabrina, 22 de ani.
La cămin
„Eram în al doilea an de facultate și prin intermediul unui prieten, am cunoscut-o pe ea. Era totul bine și frumos, până a plecat un weekend la munte. În patru zile de-abia dacă am vorbit cu ea, nu prea răspundea la mesaje că avea treabă. S-a întors de Valentine’s Day, așa că am pregătit o cină romantică surpriză, dar ea mi-a zis că e prea obosită să vină la mine. Am băut vinul singur.
Nu știu ce s-a întâmplat la munte, dar următoarea zi a venit ea la mine la cămin să vorbim. Mi-a zis să încheiem relația. Textul a fost clasic, că nu e pregătită și că nu e momentul. Am stat pe scările de la cămin vreo oră. Am acceptat, dar faza tristă a fost că la o săptămână după s-a mutat și ea fix în căminul în care stăteam, la vreo două etaje distanță. Îți dai seama cât de awkward erau întâlnirile pe hol.” - Andrei, 25 de ani.
