După ce a apărut peste tot recomandarea ca oamenii să poarte măști în public, mulți americani au devenit creativi. De la chiloți până la coajă de portocală, orice poate deveni un accesoriu de protecție.
Deși poate par o glumă, multe dintre măștile astea improvizate chiar pot proteja sau măcar o pot face mai bine decât nimic.
Am rugat un doctor să analizeze cele mai dubioase tentative de măști făcute în casă pe care le-am găsit pe internet. Doctorul Geoff Sklar se ocupă de echipamentul de protecție al grupului medical din care face parte, United Urology, iar pandemia l-a forțat să reconsidere protocolul pentru măștile faciale.
„Masca nu e gândită neapărat pentru protejarea persoanei care o poartă, ci pentru a ajuta la distanțarea socială a celor din jurul ei, astfel încât dacă niște particule sau unele aerosolizate ies, se deplasează mai puțin și infectează mai puține persoane”, a zis doctorul Sklar.
Plus că există și teoria că o mască ieșită din comun va duce la o distanțare naturală a celor din jur. „Elementul șocant va crește distanțarea socială”, a zis el.
Doctorul Sklar a dat note improvizațiilor pe baza capacității lor de a proteja atât purtătorul, cât și persoanele din jur. S-a concentrat pe material, nivelul de confort și cât de ușor pot fi date jos.
Surprinzător, dar absorbantul s-a ales cu cele mai bune note. Bumbacul e cel mai bun la blocarea particulelor mari (și a câtorva mai mici) să iasă din absorbant. Sklar recomandă totuși unul cu aripioare pentru a acoperi și nasul, lucru pe care un bidon de plastic nu prea reușește să o facă.
Nailonul și mătasea sunt cele mai slabe materiale când vine vorba de protecție. Așa că pune-ți deoparte chiloții de mătase sau din nailon, pentru că materialele astea permit particulelor mari să scape.
Deși măștile de Haloween pot funcționat la capitolul distanțare socială, cele din cauciuc și plastic sunt greu de purtat, mai ales când începi să transpiri ca porcul în timp ce-ți faci cumpărăturile.
Desigur, niciuna dintre măștie astea nu oferă la fel de multă protecție ca una N95, dar alea sunt rezervate profesioniștilor din domeniul medical. Așa că fă-ți o mască data viitoare când ieși din casă, dar stai departe de ceilalți oameni și spală-te odată pe mâini.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.