Viața bate vlogul este o emisiune în care vloggeri români își împărtășesc poveștile de viață, adică îți arată că oricât de mulți urmăritori au și oricât de multă faimă au căpătat, sunt tot oameni și trec prin bullshit-uri ca și tine: de la părinți alcoolici și bullying la droguri și avort - subiecte care sunt în continuare considerate tabu în societatea românească. Anul trecut a fost primul sezon, pe câțiva ți i-am prezentat aici - Alpaca Legion , Miru și Radu Constantin . Acum, că a început al doilea sezon , o să vezi în fiecare miercuri poveștile de viață ale unor vloggeri ca Max, frații Munteanu, Dia și Pain de la 5Gang, precum și alți oameni mișto.
„E mai mult decât un creator de conținut pe Youtube, e om, în primul rând. Momentan trebuie să mai crească și să se cunoască pe el, ca să fie o persoană mai bine definită”, îmi spune Maximilian despre el însuși. Să vorbești despre tine la persoana e treia e un pic straniu. Dar așa e și Maximilian (20).
S-a apucat de vlogging la 12 ani și acum, opt ani mai târziu, are 461 de mii de followeri pe Instagram și două canale de Youtube: Maxsipunct pentru vloguri (786K subscriberi) și Maxsialtele pentru gaming (1.03M subscriberi).
Până să ajungă la atâția urmăritori, Max a trecut printr-un rollercoaster care l-a afectat mai mult decât credea. Despărțirea părinților, absența tatălui, viața în jocuri, primii bani, ping-pong între București și Cluj, gestionarea faimei, întrebarea „cine sunt?” și ore de psihoterapie.
Când pentru alții vârsta de 12 ani înseamnă pubertate, primele drame din iubire, nevoia de atenție și ultimele zile de copilărie, pentru Maximilian a reprezentat vârsta la care a început să facă primii bani care să-i ofere o anumită independență. Am vorbit cu el despre cum a fost copilăria lui, cum s-a apucat de vlogging, dar și cum a reușit să gestioneze faima 2.0.
VICE: Despărțirea părinților tăi te-a împins către jocuri și vlogging. Cum s-a desfășurat perioada aia?
Maximilian: Tata a plecat înainte să mă nasc și am trăit cu mama cam toată viața mea. Ne-am mai văzut, am fost și-n vacanță cu el, dar nu puteam avea o conversație deschisă. Niciodată n-am putut să vorbesc cu el despre motivul pentru care a plecat. Și sunt întrebări pe care aș vrea să mi le clarifice și pe care o să i le pun cândva.
Mama ne creștea pe toți trei singură, adică pe mine și pe cele două surori ale mele. E greu să faci asta, mai ales financiar. N-a fost o copilărie tocmai grea, pentru că am stat la țară mult și mi-a plăcut. Aveam totuși momente pe la 12-13 ani, când mă gândeam că eu n-o să am niciodată un smartphone. Mi se părea imposibil de obținut.
Cum te-a afectat mai exact despărțirea?
Din cauza asta probabil am început să mă joc foarte mult pe calculator pe la opt, nouă ani. Din cauza asta, am rămas prins cumva în lumea jocurilor. MMORPG-uri (Massively Multiplayer Online Role Playing Game) le spune. Aveam un caracter pe care trebuia să-l cresc și timp de câțiva ani, aproximativ cinci, m-am mutat practic în jocul ăla numit Talisman Online.
Deși m-a afectat destul de mult toată povestea, cred că m-a făcut și să vreau să realizez niște lucruri. Am învățat și foarte multe, de exemplu, limba engleză o știu din jocuri. Totodată, cred că greutățile pe care le aveam ca familie m-au motivat să fac bani.
Cum era pentru tine să trăiești în lumea jocurilor?
Eram un copil mai singur. Super independent, dar complicat când venea vorba de emoții. Nu puteam să le exprim sau să le înțeleg. Primul lucru pe care-l făceam când mă trezeam era să intru în joc. Uneori nici nu închideam noaptea calculatorul.
Dacă ești cu prietenii din viața reală într-un joc și stați cam două-trei ore, probabil n-o să te afecteze atât de mult. Dar dacă e vorba de un joc în care trebuie să-ți dedici tot timpul și acolo ai și prietenii și socializezi, clar o să te afecteze. În momentul în care ieși din jocul ăla și intri în viața reală și interacționezi cu oameni reali, n-o să te prea descurci.
Eu m-am jucat de pe la opt ani. M-a afectat, dar în același timp m-a făcut să fiu și fericit în perioada aia.
În ce relații ești cu părinții tăi acum?
Cu mama sunt foarte bine și mereu am fost. Ea a fost persoana care mi-a susținut și orice idee stupidă pe care am avut-o. Mereu a crezut în mine. Cu tata vorbesc, dar nu foarte mult. Aș vrea în viitor să am niște discuții mai deschise cu el, realizez totuși că m-a afectat mai mult decât cred eu.
Cum crezi că te-a afectat asta pe termen lung?
Mi-a dat frica de a fi abandonat sau părăsit. Teama că nu sunt suficient. Și pe parcursul vieții asta te influențează. Ai impresia că dacă cineva e mai rece cu tine sau diferit, s-ar putea să te abandoneze. E o nesiguranță pe care o am în oameni.
Cum ai reușit să faci bani să-ți ajuți familia?
Aveam mai multe pagini de Facebook cu divertisment și diferite seriale care erau la televizor pe atunci și am încercat să găsesc orice formă să monetizez paginile alea. Un site de haine îmi dădea aproximativ o mie de lei pe lună ca să le pun postări pe paginile mele.
Am creat o pagină numită Râsul este sănătos cu peste o sută de mii de like-uri, așa m-am împrietenit cu mulți oameni cu care am creat alte pagini. Era telenovela Iubiri Secrete și făcusem câte un fan page pentru fiecare participant. Aveam o mulțime de pagini și cu alte seriale.
Dar tot nu era destul, așa că la un moment dat am creat cu un tip un site de știri. Se numea Știri verificate sau ceva pe-acolo. Luam știri de alte site-uri, precizând sursa, și le postam. Promovarea o făceam pe paginile mele de Facebook și așa am început să fac mai mulți bani. În prima lună am făcut o mie de euro și mi se părea huge.
Ce ți-ai luat prima dată din banii câștigați?
O cameră din banii de pe reclame, iar din site mi-am luat laptop și telefon. Eram super obsedat, voiam să mă fac fotograf și-am avut o perioadă în care le făceam poze colegilor sau surorii mele.
Cum ai trecut la vlogging?
Îl văzusem pe primul vlogger din România, Alex Contraș. La început mă simțeam stânjenit și mă întrebam „ce e asta?”, dar după câteva episoade, a început să-mi placă. Am început să fac și eu vloguri prin casă. Mă filmam patru ore pe zi. Vorbeam încontinuu despre lucruri random, dar fără vreo intenție să postez undeva. Stăteam întins în pat și vorbeam. Mi se părea tare ideea. Probabil și pentru că mă simțeam singur și nu aveam mulți prieteni. Așa puteam să interacționez cu oamenii.
Când te-ai mutat din Gherla (Cluj) în București?
Eu îmi doream super mult să mă mut singur la 14 ani. Atunci apăruse sora mea mai mică și era gălăgie în casă fiindcă plângea. Mama inițial avea impresia că glumesc, dar când a văzut că-s serios, m-a înțeles și m-a susținut. Eram în perioada în care eram pe val și mi se urcase la cap. Luam decizii de parcă aveam 25 de ani.
M-am mutat prima oară la 14 ani în București, mai exact în Militari Residence, am stat o lună și am revenit. Nu eram pregătit, mi-era dor de casă. La 15 ani mi-am dorit să mă mut din nou, tot în București și-n aceeași zonă. Am luat toate lucrurile, am ajuns cu mama la locație și am avut un breakdown. I-am zis că nu vreau să rămân acolo. Plătisem și prima lună, dar m-am întors în Gherla.
La 16 ani, într-un final, am decis să mă mut cu un prieten. Tot în București, dar mai central. A fost experiența care m-a făcut să realizez că nu mă cunosc, care mi-a adus depresia, m-a făcut să trec printr-o mulțime de lucruri. Doi ani care mi-au schimbat viața.
Ce te-a făcut să apelezi la psiholog?
A fost un moment de disperare, nu mai știam de ce fac ce fac și ce-mi doresc. Nu mai vedeam rezolvare și nu știam cu cine să vorbesc. A fost un proces lung, de doi ani, în care am cunoscut oameni, am început viața de om independent și parcă lucrurile nu mai erau așa ușoare.
De la 13 ani, de când am început să am semi-faimă, până la 18 ani a fost o perioadă de euforie. Toată viața mea devenise despre Youtube. Am realizat la un moment dat că n-ar trebui să fie așa. De atunci a început procesul, să merg la psiholog, să cunosc oameni diferiți, să-mi dau seama care sunt buni pentru mine și care nu. Un proces în care m-am construit pe mine.
Ce te-a ajutat în perioada aia?
Aveam prieteni la care mă plângeam în mod terapeutic. Sau vorbeam cu oameni mai deștepți decât mine, ca să învăț lucruri. Mie îmi și place foarte mult psihologia și-am citit foarte mult despre asta. Astfel, cu ajutorul psihologului, am și înțeles mai bine prin ce treceam. Așa am mai putut să-mi controlez stările, nu de tot, îți dai seama.
În tot timpul ăsta, ai mai făcut vreun vlog?
Nu prea. Înainte de perioada asta, postam cam trei clipuri pe zi pe gaming și unul pe săptămână pe vlogging. Apoi am ajuns să postez un clip la două-trei săptămâni.
Ce-ai făcut în pauza asta?
Am cunoscut foarte mulți oameni, am și învățat multe lucruri. Am vrut să-mi rezolv problemele personale. Știam că dacă le amân, devenea mai rău. Am citit foarte mult, mai ales cărți de psihologie. Curajul de a fi tu însuți de la Jacques Salome mi-a plăcut mult. Era singurul lucru care mă făcea să stau departe de tehnologie, probleme și să simt că fac ceva care să mă ajute să-mi revin.
Cât a durat perioada asta?
Un an și jumătate. Sunt surprins că încă am oameni care mă urmăresc și m-au așteptat.
Cum au reacționat urmăritorii tăi la inactivitatea ta și când te-ai întors?
Am avut mai multe întoarceri, mai micuțe. Am avut perioade în care credeam că dacă mă întorc, o să fie bine și Youtube-ul o să mă facă fericit. Dar n-a mers. Lucrurile astea mai tare mă dezechilibrau.
Mulți s-au supărat, dar știam că cine mă susține o să înțeleagă. Având în vedere că postam și mult, aveam o relație destul de apropiată cu abonații mei. Aveam încredere că un număr de oameni n-o să mă părăsească. În toată perioada asta am primit multe mesaje să mă întorc. Poate că nici n-o făceam, dacă nu-și doreau atâția oameni. Nu știu exact.
Crezi că, începând cu vlogging-ul la vârsta aia, ai pierdut alte lucruri?
Regret că n-am fost mai atent și la alte lucruri în perioada aia. M-am concentrat mult pe Youtube și poate mi-am neglijat familia, prietenii sau pe mine. Eram orb în perioada aia, mă gândeam doar la ce clipuri pun a doua zi pe Youtube. Dar dacă nu făceam asta, poate nici nu ajungeam să am succes în domeniu.
Când te-ai întors în Cluj?
După doi ani de București. Voiam să trec la alt nivel, așa că m-am mutat singur în Cluj unde, în timp, am învățat să fiu mult mai organizat și echilibrat.
Ce i-ai spune unui tânăr care trece prin situații similare?
Să aibă încredere în el, să se înțeleagă, să fie prieten cu el. Dacă în momentele dificile se judecă sau se critică, cel mai probabil n-o să-l ajute să iasă din situație, ci o să-l îngreuneze. I-aș recomanda să fie blând cu el și să n-aibă așteptări nerealiste de la propria persoană.
Cu ce-ai vrea să rămână persoanele care se uită la episodul tău din Viața bate Vlogul?
Cu ideea că niciodată nu ești singur și că poți să faci orice îți dorești chiar și atunci când nimeni nu te susține. Știu că sunt foarte mulți copii care nu sunt susținuți de prieteni sau familie, am primit și mesaje de la abonați. Aș vrea ca ei să învețe faptul că o să ajungă într-un moment al vieții bun indiferent de lucrurile prin care trec.
Din experiența mea am învățat că mereu pot mai mult decât cred că pot. Și-am învățat să nu mai las mintea să mă păcălească, de multe ori noi suntem cei care ne punem bariere și ne limităm. Chiar dacă te simți singur, poți să faci orice vrei.
