Știai că John Cena și Jason Earles au aceeași vârstă? Se pare că cei doi actori au 43 de ani, iar fanilor încă nu le vine să creadă.
Earles a devenit celebru datorită serialului Hannah Montana, unde l-a interpretat pe Jackson Stewart, fratele mai mare al lui Miley Cyrus. De-a lungul celor patru sezoane, actorul a interpretat rolul unui adolescent rebel, care se confrunta mereu cu tot felul de situații dificile. Deși colegii săi din serial aveau vârste fragede la acea vreme, Earles avea 29 de ani.
În schimb, John Cena este un cunoscut luptător de wrestling, iar de câțiva ani, este și un celebru actor, având numeroase apariții în filme de acțiune sau de comedie.
Cena s-a născut pe 23 aprilie 1977, în timp ce Earles s-a născut pe 26 aprilie, în același an. Cei doi actori au aceeași vârstă și sunt născuți la doar câteva zile distanță. Totuși, oamenilor nu le vine să creadă că Earles și Cena au aceeași vârstă, deoarece fanii încă îl asociază pe Jason Earles cu adolescentul rebel din Hannah Montana.
„A trebuit să mă uit de două ori, pentru că nu-mi venea să cred”, a scris un internaut pe Twitter.
Un alt lucru amuzant este faptul că John Cena a avut o scurtă apariție în Hannah Montana, având chiar o scenă cu Jason Earles. Iar la prima vedere, nimeni nu ar fi crezut că cei doi au aceeași vârstă.
După încheierea serialului Hannah Montana, Jason Earles a mai avut câteva apariții în filme pentru adolescenți, dar și în câteva seriale americane. În schimb, cariera lui John Cena este pe val, în acest moment, acesta având în palmares filme precum „Bumblebee”, „Playing with Fire”, „Trainwreck” și „Daddy's Home 2”.