Pe 9 iunie, o fată de 17 ani din Dârvari depune o plângere la Poliție împotriva unui bărbat de 45 de ani, în care scrie că o violează și o agresează. Fapta, însă, nu e confirmată, spune Poliția.
Patru zile mai târziu, Gabriela Scutea, procuror general, pune o întrebare răsunătoare într-o ședință a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), în care se discuta propunerea unui control la instanțe și parchete în privința modului de investigare și soluționare a cauzelor privind infracțiuni la viața sexuală cu victime minore.
„Dar Consiliul (Superior al Magistraturii), în ansamblu, poate să dispună, cum se spune aici, dacă am avea o infracțiune împotriva vieții sexuale și într-un caz ipotetic, minora de 13 ani a plecat de acasă, de mai mult timp, și-a început viața intimă, poate chiar are… nu știu… e un caz foarte nefericit și dus la extrem, poate a avut experiențe sexuale soldate cu nașteri sau alte forme de procreare, în acel moment, care este marja de apreciere a unei declarații, cum se propune aici, că a fost un raport sexual consimțit sau nu?”
Pe 14 iunie, adolescenta din Dârvari e incendiată în casa în care locuia, de bărbatul împotriva căruia depusese plângere cu trei zile înainte. Acum este internată, în stare foarte gravă, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, cu arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului.
Cazul de la Mehedinți îți arată încă o dată că violul, în România, e o faptă tolerabilă. De la comunitate la poliție, procurori și judecători, mai mult de jumătate dintre români (55%) consideră violul e justificat în anumite circumstanțe, ca de exemplu pe fondul consumului de alcool sau pentru că o femeie poartă „haine provocatoare”, conform sondajului EuroBarometrul privind violența de gen, din 2016. În contextul ăsta, procurorul general se întreabă dacă, totuși, un copil de 13 ani nu-și poate da consimțământul unui act sexual cu un adult.
UPDATE: Între timp, Procurorul general al României a cerut un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, unde a ajuns plângerea fetei de 17 ani.
Trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate ca fapte consimțite
Răspunsul la întrebarea procurorului general stă în statisticile CSM, care arată că trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite. Investigația Dela0.ro, publicată anul trecut, atrăgea atenția chiar asupra acestei tendințe a magistraților de a încadra cazurile de viol la „acte sexuale cu un minor”. Adică, spun ei, fetele minore (multe dintre ele cu vârste între 11 și 14 ani) au consimțit să facă sex cu bărbați adulți. Atunci, fapta nu se mai cheamă viol.
„În civil, până la 14 ani, nu ai capacitate de exercițiu. Între 14 și 18 ai o capacitate limitată. Sub 14 ani, o minoră nu are voie să-și vândă bicicleta, pentru că se consideră că nu are maturitatea necesară să decidă pentru așa ceva. Cum poți considera că are capacitatea de a consimți un act sexual?”, îmi spune Alexandru Georgescu, procuror criminalist și fost șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).
Georgescu crede că unii judecători și o parte dintre procurori au o mentalitate învechită și încă n-au ieșit din schema: „dacă n-am violență fizică, înseamnă că n-am viol”.
„Pot să am ca element de constrângere și inducerea în eroare, manipularea. Când diferența de vârstă, de experiență de viață, e foarte mare, automat autoritatea și posibilitatea adultului de a manipula sunt mult mai mari. Nu are nevoie să o constrângă fizică, pentru că o determină altfel pe victimă”, adaugă el.
Și oferă câteva exemple din practica PTB. Cazul lui Ion Tibru, antrenor de handbal care a violat fete între 11 și 14 ani din mai multe generații, pe care nu le agresa fizic, prin violență sau amenințări, dar le convingea cu discursuri manipulatoare. La fel, și cazul unui fost psiholog, Giuseppe Bogdan, care își determina victimele, femei adulte, să se dezbrace în cabinetul lui și, ulterior, întreținea relații sexuale cu ele.
Și în 2020, tot victima e de vină
Cazurile de viol sunt deseori dosare grele, dificil de probat și de obținut declarații, tocmai pentru că victimele se simt blamate, arătate cu degetul și stigmatizate. Și nu e de mirare atunci când vezi că, în continuare, poliția, dar și instanțele dau vina pe ele pentru abuzul pe care-l suferă.
Libertatea scria despre cazul unei fetițe de 11 ani care fusese violată de șase bărbați - cinci adolescenți conduși de un bărbat de 52 de ani, care a spus că „fetița l-a provocat să facă sex cu el, deoarece era îmbrăcată mereu sumar”. Magistrații au considerat că așa este. Instanța din România l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, și nu pentru viol. Cazul fetiței a ajuns însă la CEDO.
Alexandru Georgescu crede că violul a rămas mai degrabă „o infracțiune de mâna a doua”. Cu oameni din sistem, profesioniști, atât bărbați, cât și femei, care susțin că victima poartă o mare parte din vină. Cu dosare abandonate pe ultimele rafturi în secțiile de poliție, pentru că astfel de cazuri necesită resurse și timp, iar secțiile se aglomerează cu infracționalitatea măruntă. Tocmai de aceea infracțiunile grave nu au ce să caute acolo, spune procurorul. Trebuie cercetate de structuri specializate. „Altfel, se cam pierd.”
Cine mai are timp să o salveze pe Alexandra la Caracal sau cine să creadă o adolescentă de 17 ani că e violată de un fost deținut, acum eliberat?
În plus, deseori, autoritățile chestionează victimele, în loc de agresori. „Foarte mulți polițiști care veneau la mine cu câte o fată, o lăsau pe copilă în camera de așteptare și începeau să-mi prezinte speța: «haideți că v-am adus o cățelușă, că a ridicat coada pe sus și acum se dă violată, că a aflat tac-su de ea»”, îmi povestește Viki Dumitrache, psiholog care a lucrat în Protecția Copilului din Ialomița până în 2009. 11 ani mai târziu, mulți polițiști vorbesc în continuare la fel, spune ea.
Explică de ce violul e o faptă tolerabilă de o categorie uriașă de români: „Există o mentalitate că victima și-a căutat-o: de ce umbli noaptea pe stradă, să apari în cale violatorului? Dacă nu erai pe stradă, nu ți se întâmpla asta”.
Deseori, victima e blamată că nu vorbește despre ce i s-a întâmplat sau că s-a întors la agresorul său. În cazul minorelor de 11-15 ani, însă, are loc o paralizie totală a victimei:
„Traumatismul este atât de sever, forța eului din persoana respectivă este atât de fracturată, încât persoana nu știe ce să facă decât să tacă, se disociază și declanșează un fenomen de negare, ca și când uită. Își inhibă toate semnele și mimează normalitatea”, explică Viki Dumitrache.
Pentru ca oamenii din sistem să recunoască însă toate semnele unui viol, mai ales dacă e vorba de un minor, aceștia au nevoie de traininguri serioase. „E posibil ca oamenii nici să nu conștientizeze că sunt misogini sau narcisiști. Dacă cineva le vorbește despre asta, poate situația s-ar schimba”, crede Viki.
Când ceri ajutor, dar autoritățile te ignoră
Dacă răsfoiești presa din România, îți dai seama cât de ușor se scapă la noi de infracțiuni de tipul trafic de persoane, agresiune sexuală sau viol. Cazul Țăndărei este unul edificator în acest sens. După o anchetă în care s-au implicat Europol și Poliția din Marea Britanie, toți cei 25 de inculpați au fost achitați de instanțele din România.
De curând, Judecătoria Pitești a condamnat un bărbat de 50 de ani care și-a violat fiica de numai șase ani, la doi ani și 11 luni cu suspendare. Violatorul este acum în libertate.
În Bihor, un tată vitreg, Augustin Costel Varga, și-a violat fiica de doar 12 ani, în repetate rânduri, cu acordul mamei ei. Adolescenta a avut doi copii cu tatăl vitreg, care a ajuns în instanță la patru ani după ce s-a născut primul copil. Acuzat de „act sexual cu un minor”, acesta a primit doar doi ani de închisoare, pentru că „nu avea antecedente și și-a recunoscut fapta”. Dar magistrații au considerat că sunt totuși prea duri cu tatăl violator și l-au lăsat în libertate sub supraveghere timp de trei ani. Pentru că Varga a încălcat suspendarea, a ajuns până la urmă în detenție.
În Vișeu de Sus, Bianca (18) a fost ucisă în bătaie de Claudiu Zelujec (24), bărbatul cu care avea doi copii și o relație încă de la 13 ani. Fata depusese plângere la poliție împotriva lui pe 28 aprilie, iar dosarul era în lucru. Zelujec fusese cercetat în alt caz, pentru act sexual cu un minor, dar procurorii au închis acel dosar, renunțând la urmărirea penală. Se întâmpla cu 11 zile înainte ca Bianca să fie ucisă.
Cum a ajuns liber un criminal în serie
Anul trecut, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a raportat aproape 16 mii de cazuri de violență asupra copilului, 86% dintre ele având loc în familie. Cei mai mulți abuzați fizic și sexual au între 10 și 17 ani. Cu toate astea, cifrele sunt deseori subraportate, iar statul eșuează în a-și proteja minorii.
În cazul fetei de la Mehedinți, tatăl știa cine e Ion Turnagiu, bărbatul care i-a dat pur și simplu foc, și că o hărțuia cu telefoane și pe Facebook. Vecinii spun că cei doi ar fi avut „o relație”. Polițiștii au înregistrat plângerea și apoi au închis-o bine într-un sertar. Două zile mai târziu, fata ardea de vie în casa bunicii, în care locuia cu fratele ei. Încă o dovadă că violul nu e luat în serios sau că poliția n-are timp de așa ceva.
Povestea lui Ion Turnagiu e urâtă. Venit dintr-o familie disfuncțională, a abandonat școala și s-a apucat de tâlhării. La 18 ani a ucis cinci persoane, apoi a fost condamnat pe viață în 1993. Doar că legea îți permite ca, odată cu îndeplinirea unei fracții din pedeapsa prevăzută de lege, în cazul condamnării pe viața fiind 20 de ani executați, poți depune cerere de liberare condiționată. Ceea ce Turnagiu a și făcut. De nouă ori, încă din 2014.
Inițial, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins cererea de liberare condiționată pe motivul că: „recompensele acordate până în acest moment nu fac dovada unei adevărate îndreptări a condamnatului, ci reprezintă un simulacru pentru obținerea mai grabnică a liberării condiționate”.
Tribunalul Mehedinți a fost însă convins că Turnagiu s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, motivând:
„Instanța de control judiciar apreciază că perioada executată a fost suficientă pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite în cazul său.”
Avocata Nicoleta Popescu de la APADOR-CH explică însă că decizia judecătorului este una corectă, bazată exclusiv pe raportul întocmit de comisia din penitenciar, care l-a propus spre eliberare „Judecătorul dă o hotărâre strict formală, pentru că el a îndeplinit absolut toate criteriile conform raportului comisiei penitenciarului. Judecătorul nu-l cunoaște pe acest om, el îl vede cinci minute când se prezintă și citește raportul.”
Problema se află însă, în altă parte, crede Nicoleta Popescu. Pentru o eliberare condiționată ar trebui să existe o expertiză psihologică și psihiatrică, o monitorizare a deținutului de cel puțin un an, o testare a sa în penitenciar, abia apoi să-i fie făcut un raport complet. „Dar în închisorile noastre, există un psiholog la cinci-șase sute de deținuți. Mulți dintre ei nici nu l-au întâlnit vreodată”, explică avocata.
Tot ea ridică și problema serviciului de probațiune asigurat de Direcţia Naţională de Probaţiune. Odată ieșit pe poarta închisorii, pe Ion Turnagiu nu l-a mai monitorizat nimeni cu adevărat. După 25 de ani de închisoare, el n-a putut să intre în niciun program de suport și nimeni nu i-a supravegheat comportamentul, dacă este violent sau nu. „Penitenciarul de la Drobeta Turnu Severin e horror, nu ai ce să reabilitezi acolo. Omul ăsta, fără domiciliu, fără bani, putea să dea în cap din a treia zi de când a ieșit din penitenciar”, mai spune avocata.
Pe profilul său de Facebook, găsești o grămadă de postări despre Dumnezeu, pace și iertare, dar Ion Turnagiu pare că l-a abandonat pe Dumnezeu în pușcăria în care l-a cunoscut. Acum, este arestat pentru tentativă de omor.
Dincolo de sincopele din sistemul de detenție, de legea recursului compensatoriu sau a condițiilor de liberare înainte de termen, Noul Cod Penal este o dovadă că violul, la noi, e o faptă gravă și nu prea. În 2014, violul a fost spart în două infracțiuni: viol (orice act cu penetrare) care se pedepsește cu închisoarea de la trei la zece ani și agresiune sexuală, care se pedepsește cu închisoarea de la doi la șapte ani. Mai mult însă pedepsele au fost reduse:
În cazul infracțiunii de act sexual cu un minor (care nu implică constrângere, deși aceasta există deseori și în astfel de cazuri), pedeapsa este: de la doi la șapte ani, dacă minorul are sub 13 ani, și de la unu la cinci ani, dacă minorul are între 13 și 15 ani. În schimb, încadrarea în viol asupra unui minor care n-a împlinit 16 ani se pedepsește între cinci și 12 ani. Motiv pentru care mii de cazuri sunt încadrate la act sexual cu un minor, și nu la viol. Anii de detenție sunt mult mai puțini.
„Dacă vorbim de mentalități și cum privim lucrurile în țara asta, Noul Cod Penal le arată foarte clar. Poate că, la anumite infracțiuni, puteau fi scăzute pedepsele, dar nu poți să aplici regula asta pentru tot Codul. Sunt aspecte teoretice, însă, în practică, granițele sunt mult mai puțin clare”, explică procurorul Alexandru Georgescu.
Minorii sunt abuzați, parlamentarii țipă de la tribună: nu vrem educație sexuală
În timp ce parlamentarii se luptă să nu se facă educație sexuală în școli fără acordul părinților, iar procurorul general se întreabă dacă totuși un copil de 13 ani nu consimte să facă sex cu un adult, numărul mamelor minore din țară continuă să crească, mii de minore românce sunt traficate în Europa pentru prostituție, iar abuzurile asupra copiilor rămân nepedepsite pentru că o fată de 11 ani provoacă, îmbrăcându-se sumar în fața unui bărbat care i-ar putea fi bunic.
„Aceste situații și comportamente nu pot fi demontate decât prin educație - educație pentru egalitate de gen și sexuală în școli și cursuri de formare în cazul personalului care intră în contact cu victimele violenței împotriva femeilor. În cazul de la Mehedinți, precum și în cazul de la Vișeu de Sus, este important să existe o analiză a modului în care autoritățile au intervenit, realizată la nivel de ministere, pentru că principalul vinovat este agresorul, dar indirect este și sistemul, care nu a reușit sa le protejeze pe cele doua fete, chiar dacă acestea au cerut ajutor”, spune și Andreea Rusu, de la Centrul FILIA.
Mai multe ONG-uri încearcă să aducă în instanță cazuri care instigă la violență asupra femeii și asupra minorelor. Manelistul Dani Mocanu, vloggerul Colo sau chiar Dana Budeanu au ajuns să fie cercetați pentru astfel de fapte. Precedente care ar putea schimba lucrurile, în timp, dar cărora trebuie să li se alăture în primul rând oamenii care fac legile. Iar aici, declarații sexiste, misogine, de instigare la violență asupra femeilor sau legitimarea violului se petrec chiar de la tribuna Parlamentului.
