Ce înseamnă să îți trăiești viața la maxim? Probabil, americanca Phyllis Sues știe deja răspunsul și din fericire, aceasta își împărtășește bucuria și cu urmăritorii săi de pe Instagram.
La vârsta de 75 de ani, ea a început să practice gimnastica aeriană, la 80 de ani a descoperit yoga, iar la 90 a sărit pentru prima dată cu parașuta. Acum are 97 de ani şi dansează cu pasiune tango argentinian, sare coarda, face șpagatul sau stă în cap cu o lejeritate iesită din comun.
Dintotdeauna, Phyllis a dus o viață în lumina reflectoarelor. În tinereţe a fost balerină, apoi dansatoare pe Broadway. La 50 de ani a devenit femeie de afaceri, dar totul s-a schimbat când a împlinit 75 de ani.
Odată cu aniversarea sa, a decis să își schimbe radical viața și astfel, a descoperit gimnastica aeriană. În scurt timp, a început să se descurce de minune şi să realizeze acrobaţii extrem de complicate.
„Viaţa mea înainte de 75 de ani a fost mai mult ca un vis, după care m-am trezit. Am dorit să fiu activă, să învăţ ceva nou. Am decis că fiecare zi este o viaţă nouă şi că fiecare zi ar trebui să fie luminoasă”, susține acasta.
Așa cum a declarat, femeia nu s-a oprit aici și a continuat să își găsească noi hobby-uri. Așa a ajuns la 97 de ani să practice yoga, să sară coarda, să stea în cap să danseze tango argentinian.
„Mi-a luat o viaţă întreagă ca să-mi placă de mine aşa cum sunt acum. Yoga, tango-ul şi săriturile cu coarda m-au găsit din întâmplare când viaţa mea se ducea spre apusul soarelui. Dar nu, s-a dovedit a fi răsăritul! Acum fac doar ceea ce-mi cere trupul şi sufletul ”, a explicat ea pe contul de Instagram.
În ceea ce privește dieta, ea susține că nu își impune restricții. Phyllis mănâncă des, dar porţii mici și niciodată greutatea sa nu a depăşit 50 kg, iar în ultimele două decenii a fost de 45 kg.
La începutul lui 2020, ea şi-a lansat propria carte la care lucra de cinci ani. Iniţial, aceasta a fost intitulată „Douăzeci de sfaturi despre cum să-ţi schimbi viaţa”, după care numărul de sfaturi a ajuns la 22, iar titlul s-a schimbat în „My Trip to a Healthy, Active 96”.
Phyllis consideră că printre secretele unui stil de viață sănătos se numără: disciplina, studiul, mișcarea sau descoperirea unor noi abilități și că niciodată nu este prea târziu pentru schimbări.