„Ocult Records. Record label. Home of Azteca, Ian & Freelook” scrie pe canalul de YouTube unde sunt uploadate majoritatea pieselor de la Ian și Azteca. E un label independent, manageriat de Freelook, unde prima piesă a fost urcată acum trei ani. De atunci, băieții au intrat de multe ori în trending, au atins de câteva ori primul loc și au avut concerte prin țară.
Printre single-uri, Ian a scos albumul de debut, Slayer, Azteca a scos Sute Albastre și recent albumul MAKTUB, la care a lucrat un an, cu excepția câtorva piese care au fost produse cu mai mult timp în urmă. Artistul spune că ăsta-i albumul său de maturizare, care te trece prin toate colțurile minții sale și cu care a reușit să-și găsească sound-ul. Deși unii ar putea avea capul greu de la toată informația de pe cele 18 piese, Azteca are deja următorul album, RMN, în proces de mix/master.
Am dat peste Azteca prima dată acum câțiva ani, când încă avea o cruciuliță în loc de „T”-ul din nume și făcea un rap cu influențe trap. Între timp, a găsit avantajele autotune-ului, spune că-și folosește vocea ca pe un instrument și muzica lui de acum e un trap cu influențe de rap, în care mai dă shoutout celor din școala veche care l-au influențat, cum ar fi Specii sau Bocaseca.
Așa că l-am luat la întrebări, să văd cum a ajuns aici.
VICE: Despre ce este acest album?
Azteca: Sunt stări de spirit pe care le-am trăit într-o anumită perioadă de timp. E despre cele mai demonice stări ale mele, dar și despre emoții pozitive și multă compasiune.
Pe un story postat după lansarea Maktub**, spuneai că abia ți-ai găsit sound-ul. Care-s etapele prin care ai trecut ca s-ajungi în punctul ăsta?** Am tot experimentat de-a lungul timpului și am făcut tot felul de remixuri unde am încercat flow-uri ale artiștilor care mă influențează. Cred că, dacă vrei să fii unic, la început trebuie să încerci să recreezi sound-urile artiștilor pe care îi apreciezi, să faci un amalgam din ele, la care s-adaugi propriul touch. Până la Maktub experimentam, dar acum știu ce vreau să fiu, cum vreau să sun și ce vreau să exprim prin muzica mea: unic, cosmic și ieșit din această lume. Ocult și ezoteric. Care să inspire, să vindece răni și să facă lumea să se simtă invincibilă.
Pentru tine e un vis transformat în realitate. Cu cât timp înainte să faci muzică știai că vrei să ajungi aici?
Fac muzică din ‘99, de când aveam doi ani. Am fost prin studiouri de mic, mama e artistă de muzică ușoară. La patru ani, m-a încurajat să cânt o piesă cu ea la Teo în emisiune. Îmi simțea potențialul și mă împingea de la spate. Ar fi vrut să-l exploatez în genul ei de muzică. Nu mi-a plăcut atunci, era mai mult o obligație. Acum ascult piesele mamei și mă rup. Mi se pare că mama era ahead of her time. Când am dat de rap, am știut că asta vreau să fac. Dacă depui efort, poți să creezi ce-ți dorești.
E musai ca trapperii să cânte numai despre viața lor?
Absolut orice artist, fie trapper, rapper sau r&b singer poate cânta experiențele lui reale, ale prietenilor, experiențele astrale, vise, lucruri imaginate sau pe care vrea să le materializeze. Absolut tot ce cânt e real și face parte din mine. Multe versuri despre femei sunt experiențe din trecut, având în vedere că acum am iubită. Versul „Am patru bagaboante și fumează grame”, (n.r: din piesa „Pala Mande”) se referă la fetele din anturajul nostru. Iar alte lucruri pe care le zic pe piese aș vrea să se întâmple în viitor.
Ai zis de câteva ori că nu ești trapper, ci artist. Are legătură cu autenticitatea versului sau cu faptul că vrei să te duci și către alte genuri muzicale?
Are legătură cu faptul că vreau să fac artă. Nu vreau să mi se pună o etichetă și nici să se creadă că-s trapper în sensul de dealer sau mafiot. Am trecut peste lucrurile astea, încerc să le las în trecut, să fiu un om pozitiv și blând. Viața mea e o luptă metaforică între demonul meu, care mă domina în copilărie și îngerul din prezent, care are controlul. Dar ambii sunt prezenți în arta mea.
Și clona, de pe piesa cu același nume, care bagă ketamină la mușchi și deschide focul într-un club, vorbește tot despre demonul tău interior?
E un concept pe care l-am creat: dacă facem vreo prostie, dăm vina pe clonă.
Crezi că arta ta e mai bună de când nu mai bagi droguri?
Sunt mai organizat de când nu mai sunt dependent și dețin eu controlul. Am mintea limpede și mă pot exprima mult mai bine. Mai consum anumite droguri și n-ascund asta. Sunt un om foarte curios și nu vreau să mor fără să fi încercat aproape toate lucrurile posibile. Le iau rar, într-un cadru controlat, safe, mă ajută la inspirație, experiențe și haos despre care pot cânta.
Cânți foarte mult despre chestii materiale, deși spui că „Averea mea e în cap”. Tot de dualitatea ta ține?
Ce am în cap îmi aduce bani mulți. Nu sunt foarte materialist, dar văd banul ca pe o unealtă de care am nevoie ca să trăiesc experiențe frumoase în viață. Îmi plac luxul și hainele de designer, sunt foarte pasionat de fashion pentru că iubesc arta. Sunt fascinat de tablouri scumpe. Sunt obsedat și de tehnologie, nu pot trăi fără tabletă, laptop sau telefon. Dar nici nu mă simt mulțumit doar cu asta. Un lucru cumpărat e doar un boost de serotonină pe moment. Mereu m-am gândit că, după ce mă îmbogățesc, o să renunț la tot și o să plec în munți să trăiesc o viață simplă.
Iubita ta, Stellar Rhapsody, care apare și pe primul tău album, cântă acum pe piesa „Amintiri 2”, în engleză. Pregătește și ea un material?
Da, vrea să facă muzică mai serioasă, în engleză, pentru că e prima limbă învățată după ebraică și-i vine mai ușor. Pe viitor va lansa și ea un material. Deocamdată experimentează cu sound-ul.
Unii oameni susțin că le-ai folosit beat-urile pe album și nu i-ai plătit. Cât adevăr este în aceste vorbe?
Când am început să lucrez la album, nu avem banii din prezent. Lucram doar cu prieteni, oameni de-ai casei: ei îmi dădeau pack-uri de beat-uri, eu veneam cu vocea. Beat-urile lor apar la mine pe album, iar versurile mele pe albumele lor. Asta era înțelegerea. Peste un an, când au văzut numărul de concerte, au cerut bani. Pe unii i-am refuzat, pe alții, care-mi sunt frați, i-am răsplătit, pentru că-i am la inimă, deși ne-am înțeles altfel. Pe alții i-am plătit, cu mențiunea că și eu o să le cer bani dacă e vorba, vreodată, să cânt la ei pe piese.
Dai un interviu la corporația de trapperi: „Unde o să fie Azteca peste cinci ani?”
On top of his game, împreună cu toți colegii lui. Nu doar ăia de trupă, mă refer la nivelul muzicii din România, care se va ridica mult. Radiourile încep deja să tolereze muzica asta, ușor încep și televiziunile, iar, cel mai important, susținătorii noștri încep să ne înțeleagă din ce în ce mai mult. Cum e trapul în Franța, Italia, worldwide, așa va fi și trapul românesc.
