Un pui de cerb a devenit vedetă pe internet, după ce a fost filmat de specialiștii Romsilva, în timp ce-și striga mama în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.
„Bambi își cheamă mama într-o pădure din Parcul Național Semenic - Cheile Carașului", au scris pe Facebook reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor.
După ce l-au filmat, reprezentanții parcului s-au retras imediat, pentru a permite căprioarei să-și recupereze puiul.
„Ciutele au, de regulă, câte unul sau doi pui, foarte rar trei, iar aceștia își pot urma mama la scurt timp după naștere. Puii de cerb sunt protejați de lipsa mirosului, prădătorii neputându-i mirosi. Ciuta își ține puiul ascuns în tufișuri și îl verifică de câteva ori pe zi, când vine să îl hrănească", au scris cei de la Romsilva.
Între timp, clipul a fost șters de pe pagina de Facebook Romsilva, însă a fost uploadat pe alte grupuri, fiind din nou disponibil online:
Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, este situat în sud-vestul țării și are o suprafață de 36.052 hectare.
Zimbrișorul Romică
De asemenea, o altă vedetă de pe pagina Romsilva este zimbrișorul Romică. Puiul de zimbru are doar două săptămâni și se află acum în Rezervația de Zimbri de la Hațeg, alături de mama sa, Spider Woman.
Rezervația de Zimbri Hațeg se află în custodia Romsilva - Directia Silvica Hunedoara, prin Ocolul Silvic Hațeg. Această rezervație a fost fondată în anul 1958, când doi zimbri, numiți Podarec și Polonka, au fost aduși în țara