Sezonul patru din „Elite” va debuta cu o distribuție nouă, după ce o parte din cele mai îndrăgite personaje au părăsit serialul, în sezonul 3. După plecarea lui Ester Exposito (Carla), Danna Paola (Lu), Mina El Hammani (Nadia) și Jorge Lopez (Valerio), a venit timpul ca Elite să își deschidă porțile pentru personaje noi. Așa că în noul sezon îi vom cunoaște pe Andrés Velencoso, Manu Rios, Carla Díaz, Martina Cariddi, Pol Granch și Diego Martín.
De asemenea, în cel de-al patrulea sezon îi vom revedea pe câțiva dintre protagoniști, printre care Guzman, Samuel, Ander, Omar, Rebeca și Cayetana, care au rămas în continuare elevi ai liceului „La Encinas”.
În noul sezon, Samuel, Guzman, Ander și Rebeca sunt nevoiți să repete anul școlar, iar Omar li se alătură, în timp ce Cayetana devine noua femeie de serviciu a liceului. Oare ce altceva se va întâmpla cu personajele noastre preferate? Abia așteptăm să vedem dacă Nadia și Guzman se vor reîntâlni, dacă Samuel încă este îndrăgostit de Carla și dacă Lu s-a acomodat în America.