Căsnicia Prinţului Charles cu Lady Diana a ținut primele pagini ale tabloidelor ani la rând. Aceasta a avut toate ingredientele: dramă, suferinţă şi atât de multe conflicte încât, în cele din urmă, s-a încheiat. Însă, după ani de zile, s-a aflat că Prințesa Diana era de fapt îndrăgostită de un alt membru al Familiei Regale.
În cartea sa, „Andrew, the playboy prince”, biograful regal Andrew Morton, spune că Diana și-a dorit să fie căsătorită cu un print, dar nu Charles a fost cel care i-a atras atenția. Ea pusese ochii pe fratele mai mic al acestuia, Prinţul Andrew.
Cei doi au ajuns să fie chiar și prieteni, după ce Andrew cunoscut-o pe Diana când era la Sandringham. Autorul povesteşte cum aceasta susţinea că se va căsători cu prințul, dar, după cum ştim cu toţii, soarta a decis altceva.
Totuși, un sâmbure de adevăr există și se pare că nici Adrew nu a rămas indiferent. „Prinţul Andrew s-a gândit mult la Diana, poate că i-ar fi fost mult mai bine cu el”, susține un apropiat al Familiei Regale.
Mai mult, în urmă cu ceva timp, a apărut și o poză cu cei doi care a făcut vâlvă pe Instagram. Ei păreau foarte veseli și familarizaţi unul cu celălalt, semn că erau prieteni buni. Fotografia a pus paie pe foc și mulți oameni şi-au exprimat regretul că cei doi nu au ajuns să formeze un cuplu.
Potrivit descrierii care însoţea postarea, fotografiile au fost făcute în martie 1990, în timp ce Diana părăsea spitalul din Portland după ce o vizitase pe cumnata ei, ducesa de York, şi nou-născutul lor, prinţesa Eugenie.