INNA și-a anunțat fanii că își va petrece următoarele trei săptămâni stând în izolare, alături de mai mulți producători și compozitori, pentru a lucra împreună la piese noi. Cu această ocazie, artista a realizat și o serie de vlog-uri, în care a dezbătut anumite subiecte, iar în cel mai recent clip, INNA vorbește despre operațiile estetice pe care și le-ar fi făcut.
Cântăreața a comentat diferite fotografii din cariera sa, dar și din perioada adolescenței și le-a povestit fanilor diferite insight-uri din viața ei. INNA a privit cu amuzament fotografiile din timpul liceului, și a dezvăluit de unde își cumpăra hainele, în acea perioadă.
Iar la final, INNA a declarat că toate zvonurile din presă, privind operațiile sale estetice, nu sunt reale.
„Am găsit cel mai tare articol care a fost scris vreodată. Nu știu ce m-aș mai fi făcut fără acest articol. Titlul spune așa: ”Cinci vedete de la noi, care au operații și sunt de nerecunoscut”. Deci sunt în cel mai tare top în care mi-aș fi dorit să fiu vreodată.
Pe primul loc – Bianca Drăgușanu, pe locul doi – Inna, pe locul trei – Brigitte Pastramă, pe locul patru – Margherita de la Clejani și pe locul cinci – Daniela Crudu. (...)
Parcă sunt Andreea Marin la ”Surprize, Surprize”. Pentru că asta urmează să aflăm...Ei bine, nu am nicio operație estetică”, a confirmat INNA.