Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, este cel care l-a învins pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Fostul vicepreşedinte din administraţia Barack Obama pare că a aşteptat o viaţă ca visul său politic să se împlinească în sfârşit, iar acest lucru a avut loc abia la venerabila vârstă de 77 de ani.
Deși toată lumea îl cunoaște pe Joe Biden drept bătrânelul care l-a învins pe Donald Trump, puțini oameni au idee cum arăta noul preşedinte al Statelor Unite în primii ani ai tinereţii. Acesta era un bărbat extrem de chipeș în tinerețe, dacă este să judecăm după fotografiile postate de soţia lui, Jill Biden, pe pagina sa de Instagram.
Cu toate acestea, atunci când l-a întâlnit, actuala lui soţie mărturiseşte că Joe nu era genul ei de bărbat. Jill Biden, în vârstă de 69 de ani, spune că, în ultimii ei ani de facultate obişnuia să se întâlnească doar cu tipi în blugi şi tricou, iar atunci când Biden a apărut la uşa ei, purta un sacou sport şi mocasini.
Joe şi Jill s-au întâlnit în 1975 şi s-au căsătorit în anul 1977, ambii soţi fiind la al doilea mariaj. În ceea ce-l priveşte pe Biden, acesta şi-a pierdut prima soţie şi pe fiica lor într-un accident de maşină, dar şi-a refăcut viaţa şi şi-a revenit din această tragedie cu ajutorul lui Jill.