Jason Momoa se numără printre cei mai râvniți bărbați de la Hollywood și trebuie să recunoaștem că acest lucru se datorează și aspectului său fizic. Deși are o imagine de „băiat rău”, se pare că s-a găsit totuși persoana de care să îi fie frică, așa cum a declarat și el.
Momoa spune că este „absolut îngrozit” de soția sa, Lisa Bonet. „Par eu mare și dur, dar nu sunt”, a mărturisit starul din „Aquaman”.
Actorul trăieste visul oricui și în prezent, având o relație de peste 14 ani cu vedeta lui preferată din adolescență. Deși este cu 12 ani mai mic decât Lisa Bonet, el este îndrăgostit la fel ca în prima zi și a povestit că perioada carantinei nu a făcut decât să îi apropie și mai mult. „Ne-am apropiat și mai mult”, a spus el într-un interviu acordat pentru Men’s Health.
Cei doi au ales să ducă o viață departe de tentațiile zilelor noastre și la fel și-au crescut și copiii. Actorul a explicat că el și Lisa, care locuiesc cu copiii lor, fiica Lola (13 ani) și fiul Nakoa-Wolf (12 ani), nu au televizor în casă. Cei mici nu au nici măcar telefoane, așa că au făcut multe activități în aer liber. Au înotat și au făcut cățărări împreună cu cei trei câini ai familiei.
„Soția mea este foarte sofisticată și deșteaptă, iar copii și eu suntem ca niște animale care trebuie instruite din când în când. Eu sunt în mod constant o lucrare în desfăsurare si am încercat să devin și mai bun ca tată și soț”, a mai spus el.
Momoa este foarte mândru de copiii săi pentru că iubesc cărțile, într-atât de mult încat trebuie să-i scoată cu forța din casă, ceea ce nu este tot timpul ușor. „Par eu mare și dur, dar nu sunt. Nu sunt precum personajul din „Game of Thrones”, Khal Drogo”, a dezvăluit el. „Nici măcar nu sunt rege în propria casă! Sunt absolut îngrozit de soția mea”, a adăugat actorul.
El a mai vorbit și despre ce înseamnă să fii tată de fată și a mărturisit că a plâns când Lola a devenit oficial adolescentă. „Nu mă voi descurca bine în această poveste. Nu-mi va plăcea dacă va aduce acasă băieți răi”, a explicat el, sperând că Lola va avea parte de cineva cel puțin la fel de devotat cum îi este el Lisei. „I-am spus „dacă găsești un bărbat care să te trateze mai bine decât o tratez eu pe Lisa, atunci mult noroc!””, a mai povestit Momoa.