Gemenii lui Enrique Iglesias și ai Annei Kournikova ne-au cucerit iremediabil! Micuții au împlinit trei ani, iar mama lor a marcat momentul cu două fotografii adorabile. Anna Kournikova a postat pe contul ei de Instagram câte o fotografie cu Lucy și Nicholas, chiar de ziua lor de naștere, pe 16 decembrie.
În portretul său, Nicholas poartă o șapcă de baseball albastră, un tricou albastru asortat, afișând un zâmbet ștrengar. De ziua ei, și Lucy s-a lăsat fotografiată în curte, lângă terenul lor de tenis, înconjurată de jucării.
„La mulți ani, Nicholas & Lucy!!! Să fiți fericiți!!! Fața lui Enrique și culorile Annei”, a scris aceasta în descriere.
De asemenea, a fost o zi cu atât mai specială cu cât cei doi și-au sărbătorit aniversarea, pentru prima dată, în calitate de frați mai mari. Ei au avut-o alături și pe mezina familiei, pe nume Mary, care urmează să împlinească un an în ianuarie.
Deși Enrique și Anna sunt foarte discreți cu viața lor de familie, din când în când, își bucură fanii cu astfel de fotografii.
Recent, artistul a vorbit pentru E!News despre modul în care rolul de tată i-a influențat muzica și creativitatea. „Evident că scrii și te gândești la copii de multe ori, dar nu cred că muzica mea s-a schimbat atât de mult de la nașterea copiilor mei”, a declarat el, la două luni de la sosirea pe lume a celui de-al treilea copil.