Așa mamă, așa fiică. Uite cât de bine seamănă ADDA cu mama ei!

ADDA și-a surprins fanii zilele trecute cu o postare emoționantă, dedicată mamei sale.

ADDA și-a surprins fanii zilele trecute cu o postare emoționantă, dedicată mamei sale. Artista a dezvăluit că mama ei a împlinit 50 de ani, și că a avut o dorință aparte de ziua ei: aceea de a-și face primul tatuaj.

La 18 ani, când mi-am făcut primul tatuaj, tată nu a vorbit cu mine o săptămâna, mama da, dar puţin. Când mi l-am făcut pe al-2 lea, nu a vorbit niciunul cu mine! Apoi le-am făcut pe următoarele şi mi-au spus că sunt frumoase şi că vor şi ei, dar n-au curaj. Mă bucur că au înţeles că tatuajul, dacă te reprezintă şi are mesaj şi substrat, înseamnă artă! Acum ceva timp m-am trezit cu poze pe whatsap de la mama în care îmi arata modele de tatuaje şi mi-a zis că şi-ar dori că la 50 de ani să îşi facă unul. Aşa că, i-am făcut surpriză!”, a scris Adda pe Facebook.

Fanii au observat imediat asemănarea dintre ADDA și mama ei, și chiar au felicitat-o pe mama artistei pentru cât de bine arată la 50 de ani.

„Poate să fie mândră ADDA că are așa o mama tânără! Felicitări doamnă, nu vă arătați vârsta!”, „Pe bune, această doamnă este mama ta? Cel mult aș fi zis că sunteți surori”, au fost o parte din mesajele fanilor.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.