DJ SAVA și SORE colaborează pentru prima oară și lansează „I'm Gonna Miss You", un single cu versuri în limba engleză, cu beat-uri nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte, despre o poveste de iubire ajunsă la final, dar în care amintirile sunt mai vii ca niciodată. Cei doi artiști vorbesc în cel mai recent single al lor despre sentimentele de bucurie, tristețe, melancolie și iubire ce se amestecă cu dorul. Deși pentru unii oameni dorul este chinuitor, pentru alții reprezintă o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc.
„Îmi doream de foarte mult timp să colaborez cu SORE, o consider una dintre cele mai talentate și originale voci din România. Am început să lucrăm la această piesă la începutul pandemiei, iar momentul în care o lansăm mă face să privesc cu optimism următoarea perioadă și să sper că voi putea auzi ”I'm Gonna Miss You” în cluburi curând. Clipul l-am filmat în Tenerife, loc în care am ales să mă mut de ceva vreme", povestește DJ SAVA.
„Am compus piesa în lockdown, îmi era dor de tot ce nu puteam face și nu știu cum, dar după destul de mulți ani, am scris o melodie în limba engleză. Mă bucur tare că o lansăm în formula aceasta şi sper să ne revenim curând la viața de dinainte de pandemie, pentru că vreau să o aud în toate cluburile și la toate petrecerile", adaugă SORE.