Se pare că Dr.Dolittle nu există doar în filme, ci și în realitate. O tânără din Grecia, Adri Rachelle, în vârstă de 33 de ani, a salvat peste 200 de animale abandonate și a înființat pentru ele adăpostul - The Wild Things Sanctuary, la ferma ei.
În fiecare an, aceasta investește peste 50.000 de dolari, pentru a se asigura că animalele duc o viață sănătoasă și că se bucură de tot confortul.
Tânăra a înființat acest adăpost, după ce ani de zile a luptat pentru a salva vieților animalelor aflate în pericol. Așa că Adri și-a transformat hobby-ul într-o adevărată misiune, iar cu ajutorul părinților ei, a creat o lume nouă pentru animăluțele abandonate.
Într-un interviu pentru Bored Panda, Adri a dezvăluit că este o fană a autorului J.R.R. Tolkien, așa că și-a denumit toate animalele după personajele din trilogia „Lord Of The Rings”.
„Știam că le voi oferi un loc sigur, unde să se poată vindeca, iar acest lucru a devenit un scop în viața mea, iar asta contează mai mult decât toți banii din lume”, a declarat aceasta.
Adri se ocupă de animăluțele salvate în fiecare zi și refuză să plece în vacanțe, lucrând de dimineață până seara la fermă. Însă, aceasta a declarat că adoră fiecare moment petrecut alături de toate aceste suflete salvate.
Tânăra a povestit că animalele sunt speriate atunci când ajung la adăpost, însă, aceasta încearcă să le ofere tot confortul, astfel încât acestea să se simtă în siguranță.
„Câinii sunt speriați la început, dar învață apoi de la ceilalți că este un loc sigur, că există liniște și că se pot bucura de compania celorlalte animale”, a spus Adri. „În schimb, papagalii își petrec zile întregi conversând cu ceilalți, și interacționeaza foarte mult, iar asta este un lucru important pentru ei”, a adăugat aceasta.
Adri își dorește să le ofere acestor animale mai mult decât necesarul pentru o viață sănătoasă, ea își dorește să le răsfețe și să le dăruiască tot ce este mai bun.
„Este raiul pe pământ... dar din punct de vedere practic, este foarte mult de muncă. Mai ales atunci când trebuie să avem grijă de animale bătrâne, bolnave sau rănite”, a dezvăluit tânăra.
Aceasta cheltuiește în jur de 50.000 de dolari pe an, pentru adăpost, iar costurile lunare o ajung la 1300 de dolari, în timp ce facturile pentru veterinar o costă 10.000 de dolari pe an.
În ciuda acestor costuri ridicate, Adri nu își dorește să își deschidă adăpostul pentru vizitele turiștilor, deși acest lucru ar putea fi o sursă de venit. Aceasta evită acest lucru, deoarece contactul cu persoane noi ar putea fi un factor de stres pentru animale. Așa că aceasta speră să atragă atenția oamenilor pe rețelele de socializare și să îi determine să facă donații pentru animalele pe care le-a salvat și pe care le are în grijă.