De-a lungul carierei sale, Demi Lovato a trecut prin mai multe momente grele. Dincolo de dependența de alcool și droguri, cântăreața a dezvăluit că a fost violată în adolescenţă, pe când filma pentru Disney Channel.
Mărturisirea a fost făcută în cadrul unui documentar care a deschis marţi festivalul South By Southwest. „Demi Lovato: Dancing with the Devil” este un documentar care va fi difuzat pe YouTube, sun forma unei mini-serii. Iar întreaga poveste se concentrează asupra supradozei din 2018 și pe lupta vedetei cu această dependenţă.
În cele patru episoade, Demi Lovato dezvăluie şi detalii despre abuzurile sexuale pe care le-a suferit, inclusiv în noaptea supradozei. „Ştiu că ceea ce urmează să spun va şoca. Dar când eram adolescentă am fost într-o situaţie similară... Mi-am pierdut virginitatea în urma unui viol”, a mărturisit artista.
Vedeta nu a dat numele violatorului, însă a precizat că totul s-a întâmplat în perioada în care „era membră a acestui grup Disney”. De asemenea, își amintește că a fost nevoită să stea lângă cel care a violat-o „tot timpul” pe parcursul filmărilor.
Cântăreața suține că, la acea vreme, şi-a denunţat agresorul, dar acesta nu părea deloc îngrijorat. Ea a numit incidentul „povestea mea #MeToo”. În documentar, Demi Lovato mai recunoaşte că nu a putut să renunţe în totalitate la dependenţele sale şi că ocazional, fumează marijuana şi consumă alcool cu moderaţie.