Te-ai întrebat vreodată cum arată casa lui Denis de la The Motans? Oare unde locuiește un artist atât de sensibil, cu versuri atât de profunde? Ei bine, celebrul vlogger Mircea Bravo ne-a satisfăcut această curiozitate și i-a făcut o vizită lui Denis.
Apartamentul în care locuiește artistul este unul destul de spațios, cu un living de tip open-space, dotat cu o bibliotecă imensă, care ocupă un perete întreg. Denis i-a dezvăluit lui Mircea că majoritatea cărților din bibliotecă îi aparțin iubitei sale, care este politolog, așa că cele mai multe volume sunt despre politică. Însă, pe lângă cărți, pe rafturile bibliotecii se află și câteva amintiri: o fotografie de familie, un borcan cu pământ din curtea în care a copilărit Denis, un papucel din copilăria iubitei sale și un binoclu.
„Aici e pământ de grădina mamei mele. Îmi aduce aminte mereu cine sunt. Mă face să nu uit că mereu am un scop în viață și îmi aduce aminte cine sunt cu adevărat”, a spus Denis despre borcanul din bibliotecă.
De asemenea, Denis i-a povestit lui Mircea despre cum decurge o zi normală din viața lui, cum își alege îmbrăcămintea și de ce își dorește să facă muzică.
Iar dacă vrei să afli mai multe despre Denis și ești curios să îi vezi casa, poți urmări mai jos întregul vlog!