La 53 de ani, David Guetta încă este considerat unul dintre cei mai sexy DJ, dar inima lui este dată deja. Iar motivul este lesne de înțeles! Celebrul DJ are o iubită cu 25 de ani mai tânără, care a atras privirile tuturor cu cele mai recente fotografii de la plajă.
Jessica Ledon şi-a etalat corpul bine lucrat, bucurându-se de soare şi de mare alături de David Guetta. Aceasta s-a afişat într-un costum de baie minuscul, care stârnește imaginația celor care o privesc.
Dar nici David Guetta nu se lasă mai prejos. El arată fabulos şi chiar a mărturisit într-un interviu că lucrează la sală cât să se mențină în formă, nicidecum să fie un pachet de muşchi.
Faimosul DJ a dezvăluit că lucrează cu greutăţi timp 45 de minute, de 4 ori pe săptămână. Cardio face de 3 ori pe săptămână, câte 30 de minute. De asemenea foloseşte şi bicicleta statică sau banda înclinată. El a mai declarat că deşi nu mai are 20 de ani, e important să se mențină în formă şi să muncească mai mult pentru asta, dacă este nevoie.
David Guetta și Jessica Ledon au început să iasă împreună în 2015, la un an după ce artistul a divorțat de soția sa. El a avut un mariaj care a durat 22 de ani, în urma căruia au rezultat doi copii: Elvis, acum în vârstă de 17 ani, şi Angie, de 13 ani.
FOTO: The Sun