Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au trecut prin momente de panică în timpul unei vacanțe în Grecia. Cei doi au plecat alături de Cătălin Scărlătescu într-o aventură cu barca, iar la un moment dat i-a prins o furtună puternică pe mare.
Cântăreața a dezvăluit că această experiență a speriat-o extrem de tare, deși mai trecuse prin situații similare și în trecut: „Ne-a prins o furtună pe mare cu un vânt foarte puternic de 35 de noduri frontal, însemnând undeva la 60 de kilometri pe oră și valuri mari, pentru noi a fost botezul, să zic așa. Scărlătescu dansa, se distra, nu avea nicio treabă pentru că el a trăit chestii mai grave pe mare. Ideea este că totul era sigur. Nu avea cum să se întâmple nimic, doar că barca făcea foarte urât. Se mișca în toate direcțiile. Nu puteam să stăm în picioare. A trebuit să stăm jos, să ne ținem de ceva. Și ni s-a făcut rău. E normal pentru că ne-am zgâlțâit 7 ore”, a declarat Adda, în cadrul unui emisiuni TV.
Adda a dezvăluit că s-a panicat și mai tare în momentul în care dispozitivul care le arăta direcția de mers s-a defectat din cauza furtunii.
„Pe moment m-am speriat, dar a doua zi mi s-a părut foarte amuzant totul. M-am panicat în momentul în care s-a stricat ceva din cauza vremii, ceva care arăta direcția în care trebuia să mergem. Era noapte și trebuia să virăm dreapta pentru că urmau niște stânci și o insulă mică pe care trebuia să ocolim. În timpul ăsta în care nouă ni s-a stricat dispozitivul respectiv, am început să primim mesaje prin stație de la ruși, cu SOS. Unii aveau probleme mai grave decât noi și era foarte ciudat, scârțâia barca”, a povestit ADDA.