Ștefan Bănică a publicat recent câteva imagini de colecție cu fiul său cel mic, Alexandru. Până acum, celebrul artist a preferat să fie extrem de discret, atât în ceea ce privește relația sa cu Lavinia Pîrva, cât și în privința băiețelului său.
Cântărețul a publicat de curând un videoclip în care apare alături de micuțul Alexandru, cei doi alergând împreună prin parc.
Ștefan Bănică are toate motivele să fie mândru de familia lui. El are trei copii: pe Radu Ștefan, care e băiatul cel mare, din relația cu Camelia Constantinescu, pe Violeta din căsătoria cu Andreea Marin, și pe Alexandru alături de actuala parteneră, Lavinia Pîrva.
Până acum, atât Lavinia Pîrva, cât și Ștefan Bănică nu au făcut publice fotografii cu chipul lui Alexandru. Recent, fiul lor a împlinit doi ani, iar artista a împărtășit cu fanii ei o imagine în care cel mic este fotografiat de la spate în timp ce stă pe iarbă. Fotografia a fost însoțită și de un mesaj prin care aceasta vorbește despre momentele petrecute alături de Alexandru.
„A mai trecut un an în care ne-am cunoscut mai bine, un an în care am învățat unul de la altul, un an în care m-ai făcut să simt că sunt puternică, frumoasă, prețioasă, mi-ai oferit și îmi oferi cele mai frumoase clipe pe care nu aș fi putut să le trăiesc niciodată fără tine. La mulți ani îngerașul meu și îți mulțumim ție și lui Dumnezeu că ai apărut în viața noastră și suntem cei mai fericiți părinți.”