Joshua Safran, scenaristul serialului Gossip Girl, a dezvăluit într-un interviu recent pentru The Daily Beast, că Dan Humphrey nu a fost prima sa opțiune pentru rolul de Gossip Girl. Celebra producție CW a înregistrat audienție uriașe în perioada 2007-2012, iar fanii au urmărit serialul cu sufletul la gură, până la ultimul sezon, pentru a afla cine este cu adevărat celebra Gossip Girl.
Unii au fost surprinși, alții dezamăgiți, atunci când au aflat că Dan Humphrey era creierul din spatele blog-ului controversat.
„Au fost câteva lucruri care nu s-au așezat, dar am decis ca Dan să fie Gossip Girl. Voiam să fie Nate, și ar fi avut mai mult sens, chiar dacă unii nu ar fi fost de acord. Dar după părerea mea ar fi fost genial să nu dezvăluim niciodată identitatea lui Gossip Girl”.
Safran consideră că Nate ar fi fost cel mai potrivit să fie Gossip Girl: „Cred că ne-am gândit să îl punem pe Nate în rolul lui Gossip Girl, la finalul sezonului patru, dar apoi ne-am tot lungit cu ideea pe parcursul sezonului cinci”.
„Cu Dan, totul ar fi avut sens, pentru că el își dorea să se integreze în peisaj, dar pe de altă parte, Nate era cel care nu i-a trimis nimic niciodată lui Gossip Girl. Dacă Nate ar fi fost Gossip Girl, totul ar fi pornit de la ideea că el se simțea vinovat pentru că s-a culcat cu Serena și a înșelat-o pe Blair, așa că a trebuit să își creeze un alter ego, pentru a scăpa de această vină”.
Dacă vrei să afli ce scenariu ingenios a scris Joshua Safran pentru noul Gossip Girl, pregătește-te, pentru că premiera are loc pe 8 iulie, pe HBO Max.