Deși urmează să nască în curând, Halsey nu pierde deloc timpul, iar în ultimele luni de sarcină, a lucrat intens la noul său album „If I Can't Have Love, I Want Power”.
Cântăreața a lansat de curând un trailer inedit pentru versiunea vizuală a albumului său, iar imaginile te vor duce cu gândul la un film hollywoodian.
„Acest film vorbește despre lunga istorie socială a labirintului dintre sexualitate și naștere. Cele mai îngrozitoare povești care nu au fost niciodată spuse, au fost îngropate alături de trupurile celor care au murit în acest labirint” – este descrierea care apare la începutul trailerului.
Acțiunea pare să se petreacă în secolul al XVI-lea, iar întreaga poveste cuprinde mai multe cadre sinistre, ritualul unui cult laic, dar și momentul unei nașteri.
Halsey a scris singură întregul scenariu al filmului, care va avea o durată de o oră, și va avea premiera în cinematografele IMAX, pe 3 august.
Cântăreața a publicat de curând coverul oficial pentru noul său album, iar imaginea a strâns în doar câteva ore, sute de aprecieri. În fotografie, Halsey apare într-o ținută regală, având un sân dezgolit, în timp ce ține în brate un bebeluș.
„Acest album este un întreg concept, despre bucuria și onoarea de a da naștere unui copil”, a spus Halsey, care urmează să nască în curând. „A fost foarte important pentru mine ca această copertă să surprindă sentimentele prin care am trecut în ultimele luni”, a spus Halsey, pe Instagram.