Ups, ce-o să zică Prințul William? Kate Middleton a apelat la un procedeu neobișnuit pentru cele trei nașteri

Kate Middleton, soția prințului William, confirmă un zvon care a circula de mai mulți ani.

Faptul că ducesa Kate s-a confruntat cu crize de greață violente, în timpul celor trei sarcini, nu mai este un secret pentru nimeni. Ea a dezvăluit, în trecut, că pentru a trece mai ușor peste acele momente a apelat la hipnoză. Dar se pare că asta nu e tot!

Soția prințului William, tocmai a confirmat un zvon care circula de mai mulți ani, conform căruia ar fi și născut astfel. Participând în premieră într-un podcast, „Happy Mum, Happy Baby”, ea a mărturisit că a născut cei trei copii sub hipnoză.

Mai mult, se pare că soțul ei a aflat și el odată cu noi, pentru că nici măcar nu i-a cerut parerea în acest sens tatălui micuților. 

„Era ceva ce voiam să fac pentru mine. Am văzut cu adevărat ce putere au meditația, respirația profundă (...) Când eram bolnavă în timpul sarcinii, mi-am dat seama că, prin intermediul acestor mici gesturi, aș putea prelua controlul în timpul nașterii”, a explicat Kate.

Ducesa de Cambridge a mai vorbit în podcast despre cum este viața ei ca mamă a copii, dar și despre copilarie. 

„Am avut o bunică uimitoare, care își petrecea mult timp cu noi, prin activități artistice și de meșteșugărit, grădinărit în seră și gătit și încerc să includ aceste experiențe pe care ni le-a oferit în cele pe care le trăiesc alături de copiii mei acum”, a mai spus aceasta.

Cât despre importanța activităților în aer liber, ea a declarat că „este grozav pentru starea fizică și mintală și pentru construirea unor baze în dezvoltare”.

Interviul face dintr-o campanie inițiată de Kate, privind o mai mare conștientizare a problemelor cu care se confruntă parinții tineri. Kate Middleton și prințul William sunt casătoriți din 2011 și au împreună trei copii, prințul George, în varstă de șase ani, prințesa Charlotte, de 4 ani, și mezinul, prințul Louis.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.