Dacă ai văzut noul film din seria „Black Widow”, probabil ai remarcat-o pe cea care interpretează varianta tânără a Natashei Romanoff. În filmul proaspăt intrat în cinematografe, personajul principal este nevoit să se confrunte cu lucruri la care nu se gândise până acum și e forțată să își înfrunte trecutul.
Așa că Ever Anderson a intrat în pielea personajului! Și se pare că a făcut-o foarte bine, dacă a reușit să o impresioneze până și pe Scarlett Johansson.
Potrivit puștoaicei de 13 ani, actrița i-ar fi mărturisit că a început să plângă în timp ce a urmărit scenele în care ea a apărut. „Mi-a spus că am făcut-o să plângă într-una din scenele mele. A fost unul dintre cele mai frumoase momente, pentru că ea este o actriță atât de apreciată și respectată”, a spus Ever pentru Yahoo Canada.
În plus, adolescenta a mai precizat că unele dintre „scenele ei au fost destul de grele, așa că și-au pus amprenta pe mine”. „Scene la care te gândești și noaptea”, le-a numit aceasta.
Cine este Ever Anderson, noua tânără speranță de la Hollywood?
Deși „Black Widow” este prima producție de anvergură în care joacă, Ever nu este străină de viața de la Hollywood. Tânără este fiica celebrei Milla Jovovich și a regizorului Paul W.S. Anderson și a crescut pe platourile de filmare, printre vedete.
Adolescenta a vorbit despre acest lucru într-un interviu recent și despre ce înseamnă pentru ea să calce pe urmele părinților ei celebri. „A fi copil actor înseamnă că și copilăria ta va fi cu siguranță diferită de a celorlalți”, a recunoscut ea. „Dar, la final, știu am făcut tot ce trebuia pentru a demonstra că asta a fost cu adevărat ceea ce am vrut să fac”.
Acum, Ever lucrează la noul ei proiect, producția Disney, „Peter Pan & Wendy”, care va fi lansat cel mai probabil, anul viitor.