Cum a fost prima zi de UNTOLD | Tujamo : „Aprecierea din România este incredibilă!”

Uite cum s-a desfășurat prima zi de UNTOLD! Câți oameni au fost și ce artiști au urcat pe scenă!  

FOTO: Mihai Vasilescu

Prima zi a festivalului UNTOLD a depășit așteptările tuturor celor prezenți. Bucuria revederii festivalului după doi ani și energia oamenilor au fost nemărginite. Alături de prieteni, încărcați cu optimism și încredere, participanții au savurat întregul festival.

Fie ca s-au aflat la prima lor experiență UNTOLD, fie că au revenit și au descoperit lucruri noi, cu toții au trecut printr-o încărcătură emoțională unică de unde nu au lipsit nici lacrimile de fericire. 

PESTE 56.000 DE OAMENI AU PARTICIPAT LA PRIMA ZI A FESTIVALULUI UNTOLD

Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD, dar și de căldura și energia cu care au fost primiți de public.

Cei mai așteptați artiști au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar și DJ-ul german Tujamo.

Tujamo a fost prezent la toate cele 5 ediții ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viața lui.

„Eu și UNTOLD avem o relație specială încă din primul an. Sunt foarte rare aceste legături între un artist și un festival. Sincer să fiu, nu știu cum s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat această relație specială, dar cred că e un lucru extraordinar, pentru că a venit și a decurs natural. Aprecierea din România este incredibilă, aproape ireală. Oamenii sunt atât de drăguți și sunt atât de fericit că i-am revăzut. Voi fi mereu recunoscător pentru asta, pentru că probabil e cel mai bun moment din viața mea, iar fanii fac totul posibil, așa că sunt foarte fericit! ”, a declarat DJ-ul german, Tujamo.

Pe scena principală a urcat aseară și juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk și Carla’s Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Și Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze!

Momentul „Cake me!” a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii. Tinerii aflați în primele rânduri au făcut pancarde cu acest mesaj și au așteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi.

LOST FREQUENCIES A URCAT PE SCENA ALCHEMY ALĂTURI DE NETSKY

DJ-ul și producătorul belgian, Lost Frequencies le-a făcut o surpriză fanilor aflați aseară în fața scenei Alchemy. Acesta a urcat pe scenă alături de Netsky pentru celebra piesă „Here with you”. Lost Frequencies va urca și pe mainstage-ul UNTOLD sâmbătă, 11 septembrie.

Tot pe scena Alchemy au urcat aseară și Șatra B.E.N.Z., DOC și Caspa. Pe scena Galaxy a urcat aseară Nina Kraviz, Pan-Pot și Cellini. Pe toate celelalte scene au concertat alți peste 50 de artiști. 

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2021: LUNA - THE RISE.

Vezi galeria completă din prima zi a festivalului UNTOLD 2021 aici!

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.