Se pare că a ieșit soarele și pe strada lui Britney Spears! Lucrurile merg din ce în ce mai bine pentru ea și acum, tocmai a fost cerută în căsătorie.
După ce a prins curaj să facă demersurile necesare pentru a-și recăpăta libertatea de decizie, este pregătită să facă următorul pas. Britney și actorul de origine iraniană Sam Ashgari și-au anunțat logodna pe Instagram duminică, printr-un video postat de Britney.
În clip, care cântăreața își artă inelul la cameră și se mândrește cu noul ei statut „Nu pot să cred”, a scris ea pe Instagram.
Cei doi s-au cunoscut în 2016, pe platoul de filmare al videoclipului „Slumber Party”, dar au fost nevoiți să aștepte ani buni pentru a-și putea oficializa relația. Managerul lui Asghari, Brandon Cohen, a transmis pentru revista PEOPLE că este „mândru să sărbătorească și să confirme logodna”.
În august, artista, care încă luptă pentru a scăpa complet de sub tutela tatălui ei, și-a lăudat logodnicul pe Instagram pentru felul în care a ajutat-o să treacă prin cea mai dificilă perioadă din viața ei. „Nu numai că acest tâmpit drăguț mi-a fost alături în cei mai grei ani din viața mea, dar se întâmplă să fie și un bucătar extrem de bun!”, a scris ea atunci.