Despre Vin Diesel și Dwayne „The Rock” Johnson se știa că nu au cea mai bună relație. Deși au lucrat împreună, ei și-au aruncat cuvinte grele de-a lungul timpului atât prin presă, cât și pe rețelele de socializare, dar acum se pare că au îngropat securea războilui.
Recent, Vin Diesel a publicat pe Instagram o fotografie alături de Dwayne Johnson, dintr-unul dintre filmele „Fast & Furious”. În descriere, actorul se referă la colegul său de breaslă ca la un membru al familiei și amintește că franciza se apropie de final.
„Fratele meu mai mic, Dwayne... a sosit momentul. Lumea așteaptă finalul din Fast 10”, și-a început el mesajul.
„După cum știi, copiii mei se referă la tine ca la unchiul Dwayne în casa mea. Nu există să treacă o sărbătoare în care ei și tu să nu vă trimiteți urări de bine... dar a sosit momentul. Legacy așteaptă. Ți-am spus cu ani în urmă că îmi voi îndeplini promisiunea făcută lui Pablo (Paul Walker). Am jurat căvom face cel mai bun film Fast, finalul, numărul 10!”, mai scrie el.
Iar în final, Vin Diesel îl roagă să revină în rolul lui Luke Hobbs: „Spun asta din dragoste... dar trebuie să apari, nu lăsa franciza să nu funcționeze, ai un rol foarte important de jucat. Hobbs nu poate fi interpretat de nimeni altul. Sper să fii la înălțime și să îți îndeplinești destinul”.
În trecut, cei doi au avut câteva dispute care au devenit chiar și publice. La vremea respectivă, s-a scris că Dwayne Johnson îl acuza pe Vin Diesel de o atitudine lipsită de profesionalism pe platourile de filmare.
Actorul ar fi spus că Vin Diesel nu respectă programul de lucru, se comportă ca o vedetă și mai nou, că are nevoie de niște cursuri de actorie. Ce s-a întâmplat între timp, numai ei știu... sau poate producția francizei.