Am vorbit cu TJ Miles și wow be careful, dar tocmai mi-a dat rețeta perfectă de șaorma

„Dă-mi cu hate, vreau tot fumul, pentru că mă încarcă și mă face să obțin și mai multe, dar nu prin negativitate, ci prin pozitivitate.”

TJ Miles – omul care a inventat expresia BIG BLANĂ – pare că a venit de nicăieri și, în mai puțin de un an, a strâns o adevărată comunitate în jurul lui prin videouri pe TikTok și YouTube cu zeci de mii de vizualizări. Însă pot să fiu îngăduitoare și să te cred dac-ai deschis internetul mai târziu. Așa că, pe scurt, povestea e așa. TJ Miles este un român care a locuit în Toronto, Canada, de când era mic până în 2018, când a venit în România. Aici și-a deschis un service de mașini cu vibe american și vorbește o romgleză amuzantă. Vine însă cu un pachet considerabil cu sfaturi de viață în baza experiențelor sale pe care – wow, be careful! – nu le zice pe toate chiar acum, așa că stay tuned.

Am stat de vorbă cu TJ Miles ca niște Gen Z, adică ne-am trimis mesaje vocale la care a răspuns în engleză, așa cum se exprimă el cel mai bine, you know what I mean? Și uite care-i treaba cu tipul ăsta și de ce mi-a atras atenția.

Viață, alegeri și un pic despre cine e TJ Miles

Miles Jordache are 33 de ani și a ajuns în Toronto în iunie 2000. Prin adolescență s-a anturat prost și a trecut prin câteva ilegalități și situații periculoase. A ieșit însă la suprafață, și-a luat o diplomă în business și a trecut la următorul nivel. Povestește că vine dintr-un loc unde nu i-a fost ușor, care i-a adus traume, dar și foarte multă experiență de viață. Atât bună, cât și rea. „E o nebunie, pentru c-am bătut șansele și e imposibil să bați șansele când ești jos”, zice TJ Miles pentru VICE. Cum a făcut-o, nu? Am vrut să aflu, dar are și el un argument pentru care nu mi-a zis toată povestea lui de viață. „Vreau ca oamenii să mă cunoască cu adevărat. Povestea e poveste, iar istoria e istorie. Scopul meu este în viitor și pe asta mă axez. Îmi voi spune povestea la timpul potrivit.”

Timpul, iată, încă nu-i potrivit pentru povestea respectivă, dar e chiar la fix să afli alte lucruri despre TJ Miles. De exemplu, mi-a zis că atunci când vede cum merg lucrurile într-o țară, vrea să le facă mai bine. Oho, și câte sunt de făcut în România, nu? „Poate am ales partea greșită a legii, dar totul a început la o vârstă fragedă. Prima oară a trebuit să urmez, iar apoi am devenit lider. Eram un lider și înainte, dar mi-am dorit să învăț jocul. Așa că l-am învățat, am ales oamenii, mi-am făcut propria echipă, poți s-o numești gang sau cum vrei, dar eu am setat trendul încă de la început. Am schimbat jocul acolo pentru totdeauna, sunt o legendă. E absolut spectaculos că am evoluat în ceva ce trebuia să fiu din start, dar a trebuit să trec prin Iad să ajung aici, înțelegi ce spun?”

Sunt multe elemente lipsă din povestea lui TJ Miles, cum ar fi cel legat de bani. Nu se știe cum și când a făcut bani mulți, dar dă de înțeles că mijloacele n-au fost mereu cele legale. Așa cum mărturisește, a avut foarte multe ups & downs, dar insistă pe downs.

A avut un moment de cotitură în 2013, când a fost implicat într-un caz federal. Tatăl lui avea niște bănuieli că ar fi implicat în lucruri necurate, dar mama lui n-avea nicio idee, așa că atunci când presa canadiană a scris o știre despre caz, iar ea a citit-o, a fost devastată. „Mama mea nu știe să urască, nu știe să judece, este doar iubire și iubește totul la mine. Iar când am dezamăgit-o, treaba asta m-a distrus și a însemnat începutul unei noi ere pentru TJ Miles. Am putut să văd viitorul și să văd că puteam ajunge mort sau în închisoare. Nu aveam nicio idee că pot ieși din asta, dar cumva am ieșit. Cazul ăla federal m-a zdruncinat puternic, dar sunt fericit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat, sincer”, adaugă el.

TJ Miles vrea să știi că nu a stat în închisoare niciodată mai mult de o zi. De fapt, a ieșit după câteva ore. A real one nu stă niciodată la închisoare, zice el. „E foarte important ca oamenii să înțeleagă despre mine că nu am turnat niciodată pe nimeni. Am fost fidel codului, am plătit pentru greșelile mele, i-am scăpat pe prietenii mei de acuzații, pentru că a fost greșeala mea. Am grijă de oamenii mei, dorm foarte bine noaptea, sunt cel real. Și știi ce? Povestea oricum va ieși la un moment dat la iveală.”

tj miles, cine e tj miles, youtube tj milej, pitcar dorian popa

„ÎNDEMN LA IUBIRE, POZITIVITATE ȘI SĂ FIU O SUTĂ.”

Bani, sărăcie și faimă

Cu primii bani, Miles nu și-a luat adidași sau țoale de firmă, ci a dezvoltat un business. Explicațiile sale sunt vagi, dar nu e greu să te prinzi de cum au stat lucrurile pentru el în adolescență. Spune că a început să-nțeleagă de pe-atunci cum merg lucrurile și că întotdeauna mai bine să deții munca pe care o faci decât să fii țepuit când dai sută la sută.

TJ spune că ar fi un mincinos dacă ar declara că faima, puterea și banii nu l-au schimbat. Faza este că știe cum să controleze asta. „Să fii o sută – one-hundred – înseamnă mult mai mult decât să vorbești cu oamenii online și offline în același mod. Trebuie să știi cum controlezi faima, banii și succesul, pentru a te ajuta să fii echilibrat în viață. Nu pot să mă arunc de pe stâncă, pentru că, oh my God, am un milion de dolari, și hai să mergem să luăm multe droguri și să uităm ce am spus în vlogurile mele. Hell, no! Banii mă vor face mai puternic și vor crește mesajul pe care vreau să-l transmit și să ajung la mai mulți oameni într-un mod eficient. Faima nu mă va schimba în rău niciodată, ci în bine.”

Dacă ar fi să piardă totul azi, ar face banii înapoi, nicio problemă. A fost aici de multe ori. „Mă poți pune oriunde pe acest pământ și-mi voi dubla averea. Nu mi-e frică de nimic, ci doar să nu-mi ating adevăratul potențial. Trebuie să am bani și multe lucruri în viață, dar nu asta mă reprezintă, ci că îndemn la iubire, pozitivitate și să fiu o sută. Să le arăt oamenilor că este important să spună adevărul și să fie buni, decât să fure și să fie răi. La final de zi, banii vin și pleacă, dar sufletul unui om stă cu tine mereu, așa că trebuie să be careful, like wow. Protejează-ți sufletul cu toate mijloacele posibile.”

Este TJ Miles narcisist?

TJ Miles obișnuiește să vorbească de multe ori despre el la persoana a treia și zici că nu-i nici pe departe o persoană normală. Face lucruri care sunt ciudate pentru oameni, dar înțelege asta. „Sunt diferit, așa sunt și așa vorbesc, vorbesc la persoana a treia, asta e”, rezumă el. Dar pe dilema dacă-i narcisist sau nu, zice că n-are nici măcar un oscior narcisist în corp. Dar știi ce e? „Sunt o sută. Ăsta este termenul pe care-l folosesc pentru a mă descrie. Încerc să fiu și să dau sută la sută zi de zi. Dacă, nu știu, voi citi o carte, dacă echipa mea are idei mai bune, le voi urma, dacă sunt blocat, voi pune întrebări. Nu-mi voi lăsa niciodată ego-ul să ia decizii pentru mine. Voi fi mereu așa, iar ăsta este secretul sau cel puțin unul dintre secretele vieții, pentru fericire și succes. Trebuie să înveți să ai încredere în oamenii din jurul tău și nu poți gândi niciodată cu emoțiile tale, trebuie să fii mereu calculat. Nu, nu sunt narcisist, no way, pur și simplu I keep it one-hundred. Ăsta-i TJ Miles all day.”

Dacă ai văzut videourile lui, ți-ai dat seama din prima că are încredere în el, dar subliniază că n-ar trebui să confunzi asta cu aroganța. El se simte așa din mai multe motive, cum ar fi educația, că a călătorit în toată lumea, a învățat limbi diferite, a fost cu femei care l-au rănit, a învățat dragostea și ce înseamnă să fii iubit și rănit – ce să mai, a învățat multe lucruri. 

Unul dintre motivele pentru care e în viață azi este pentru că am avut coduri, etică, credințe și valori înainte de 18 ani. „Pe la 16-17 ani am început să mi le formez. Dacă nu ești o sută și încerci să joci viața aia, vei fi furat și omorât, iar credibilitatea ta va fi aruncată pe geam, nimeni nu va face afaceri cu tine și vei arăta ca un prost, ca un clovn. Da, am citit cărți și cred în evoluție și educație de la o vârstă fragedă”, explică Miles.

Care-i treaba cu echipa de care zice?

Conținutul lui Miles e filmat profi, cu o strategie bine gândită în spate. Lucrează cu echipa de marketing de la Brandoers și spune că, fără ei, TJ Miles nu ar fi existat. Relația dintre ei a început în urma unei întâlniri la PITCAR cu Bogdan, managerul firmei, și echipa lui, când au stat de vorbă șase ore, apoi au bătut palma. Rezultatele colaborării s-au observat rapid, în miile de afișări ale clipurilor sale. Dar susține că nu există niciun script, totul e din capul lui și, de cele mai multe ori, îi iese din câteva duble. „Dar e vorba de un efort de echipă. Jos pălăria pentru ei”, subliniază el.

Chiar dacă e la început în ale vloggingului, Miles spune că asta e doar o modalitate de a intra pe piață. El poate să facă multe lucruri – muzică, filme, să scrie cărți, să țină discursuri motivaționale. „Nu există limite pentru TJ Miles. Nu există nimic care mă poate ține înapoi, poate doar frica. Dar faza e că frica aia nu mai este, în corpul meu e doar dragoste pură, ambiție și determinare, pentru a-mi atinge potențialul ca om. Faptul că am reușit să ies, să vin în România, să-mi fac treaba, bum-bum-bum, ăsta-i doar începutul. Dar lucruri mari și minunate sunt pe drum, pregătește-te”, avertizează el. 

Mai e o poveste aici de care trebuie să știi. Când a revenit în România, Dorian Popa a fost ca un mentor pentru el, dar pare că prietenia s-a pierdut undeva pe drum. L-am întrebat care-i faza cu Dorian și mi-a zis că e una dintre primele vedete pe care le-a cunoscut la PITCAR. „Îl respect pe Dorian, indiferent ce se întâmplă. E amuzant că, indiferent de ce crede el sau ce spune despre mine, am doar dragoste pentru el. Îi văd evoluția, văd ce a făcut în România și îl aplaud. Dar a venit rândul meu, baby, așa că move over sau fii alături de mine, pentru că voi trece peste toți care îmi stau în cale. E mai bine să fii parte din echipă decât din opoziție când vine vorba de TJ Miles. Sunt ca un tren care merge înainte, înainte, înainte, nu se oprește. Fiecare are șansa să câștige în țara asta dacă este el însuși”, detaliază el.

Money Over Bitches sau ce crede TJ Miles despre femei

În vlogurile sale, TJ spune că iubirea nu-i o prioritate și crede că femeile vor doar banii unui bărbat, cât timp îi are. Îmi zice că nu are nimic cu femeile, le iubește, altfel ar fi ca și cum ar spune că-și urăște mama. „Mama mea e femeie, iar femeile trebuie tratate ca reginele, ele sunt totul. Sunt mai importante ca bărbații, fără ele nu m-aș fi născut”, explică el. Totul bine și frumos până aici, dar vine și nuanțarea: „Când atingi un alt potențial în viață, și ești un alt tip de animal și nu ești normal, atragi diferite tipuri de femei. Unul dintre blestemele mele este că sunt diferit, iar fetele normale nu mă vor, deoarece știu că nu aș fi cu ele pentru multă vreme. Acum, când văd că sunt bun doar pentru bani sau sex îmi arată ceva, corect? Îi spun MOB – Money Over Bitches, okay?” L-am întrebat și dacă are un sfat pentru fete, că parcă doar bărbaților se adresează, iar Miles le recomandă să nu meargă după un bărbat pentru bani, ci pentru sufletul și caracterul lui. 

Mai multe are de zis tot pentru genul masculin, că un bărbat n-ar trebui să umble după o femeie pentru modul în care arată. Frumusețea nu durează o veșnicie, dar mentalitatea ei și modul în care gândește vor crește copilul. „Am nevoie de o femeie puternică în viața mea, cu ajutorul ei pot obține mai repede ce vreau, dar pot face asta și singur. Dar știu că va veni și femeia, deoarece Universul ascultă ceea ce-mi doresc, și manifest asta. Let's go, Universule, găsește-mi acea femeie”, aruncă TJ Miles o provocare Universului. 

tj miles, cine e tj miles, youtube tj milej, pitcar dorian popa

„FAPTUL CĂ AM REUȘIT SĂ IES, SĂ VIN ÎN ROMÂNIA, SĂ-MI FAC TREABA, BUM-BUM-BUM, ĂSTA-I DOAR ÎNCEPUTUL. DAR LUCRURI MARI ȘI MINUNATE SUNT PE DRUM, PREGĂTEȘTE-TE.”

Love & hate

Când vine vorba despre hate-ul din online, Miles spune că mai degrabă îl amuză, pentru că vine dintr-un loc unde online-ul nu exista. Le-ar spune oamenilor să vină să-l cunoască în persoană. „Oamenii ăștia sunt frustrați și vor atât de tare să fie ca mine, încât nu vor să-și recunoască asta, așa că mai bine dau cu hate în speranța că mă voi opri și le voi da o șansă. Dar nu mă voi opri niciodată, voi pune presiune. Vin din junglă, am supraviețuit peștilor piranha, urșilor, leilor, tigrilor, de ce aș fi speriat?”, zice el. Susține că nu-și face griji de hate, că-l face să meargă înainte. Și, știi cum se spune, dacă nu te urăsc, înseamnă că nu faci nimic, așa că, evident, ura face parte din motivația lui. O iubește. „Dă-mi cu hate, vreau tot fumul, pentru că mă încarcă și mă face să obțin și mai multe, dar nu prin negativitate, ci prin pozitivitate.”

Chiar dacă hate-ul n-are cum să lipsească, dacă citești comentariile primite de Miles, o să observi că majoritatea sunt pozitive și oamenii îl plac foarte tare. „Ei adoră un personaj carismatic, real, ăsta sunt eu, de sus până jos, nu sunt ca persoanele alea online care vorbesc tot felul de lucruri, dar sunt fake offline”, spune el. Dar, atenție, scopul lui nu e doar pentru România, planurile sunt mari. „Pentru cei care mă plac, dar nu mă cunosc, e vorba doar de timp până voi ajunge la toată lumea cu un mesaj care va ajunge poate la nivel național sau internațional. Pot să vorbesc engleză, deci nu există limite. Scopul meu nu este doar pentru România, dar simt că aici este punctul meu de început. Așa că am tot ce-mi trebuie să-i fac pe mulți să mă urmeze și sunt recunoscător. Doar laude pentru Cel de Sus.”

Pe final, fun facts și alegeri cu TJ Miles

Sarmale vs. pizza — „Pepperoni pizza, all day long. Nici nu pot mânca sarmale, vomit. Adevărul este că planta aia, leguma aia, varză, nu o pot mânca, este dezgustătoare pentru mine și nu știu cum oamenii o pot mânca. Fără supărare, dar asta este opinia mea, am dreptul la ea. Așa că pizza, dar nu orice pizza, ci pepperoni pizza, doar asta-mi place.”

Nike vs. Adidas — „Nike, all day long. «Just do it» este un pionier în industria de adidași pe care au schimbat-o pentru totdeauna, mai ales cu jump man, adică Jordan. E un motiv pentru care Jordan a mers cu Nike și nu cu Adidas.”

Trening sau blugi — „Jeans, all day long, dar când zic asta nu înseamnă toată ziua. Înseamnă că iubesc blugii, sunt mai stylish, mi se văd picioarele, înțelegi? Nu vreau să port trening, rar fac asta.”

tj miles, cine e tj miles, youtube tj milej, pitcar dorian popa

„AM NEVOIE DE O FEMEIE PUTERNICĂ ÎN VIAȚA MEA, CU AJUTORUL EI POT OBȚINE MAI REPEDE CE VREAU, DAR POT FACE ASTA ȘI SINGUR.”

Sandale vs. men purse — „Nu cred în sandale, noi folosim cuvântul slides. We have Gucci slides, and you slide right in them. Îi port cu șosete. Port men purse, mi-am cumpărat recent un money pouch de la Louis Vuitton, care nu se poartă, NU se poartă lângă curea. Este minunată, îți încap cheile, banii și este super stylish.”

Trei piese din playlist — Ace Hood ft. Lil Wayne - „We Outchea”, Meek Mill feat. Young Thug - „We Slide”, Big Sean - „One Man Can Change The World”

Unde-l găsești în oraș — Stejarii Country Club, pentru că aici are un antrenor personal fantastic. În Canada a tot ieșit în cluburi, pentru că face parte din cultură, și avea mereu masa lui, dar acum are alte planuri: „Nu mai cred în clubbing, pentru că sunt focusat pe ceva măreț. Din când în când, trebuie să te mai și distrezi, dar hei, acum sunt focusat, vreau să cumpăr clubul, nu sticlele la masă.” În rest, îl găsești prin Herăstrău sau în locuri cu fripturi bune – Osho, Vacamuuu, Argentine.

Animalul preferat — „Sunt sensibil când vine vorba de câini. Mi-am pierdut cățelul, pentru că a mâncat o cârtiță în România și am plâns ca un copil. Câinele e un animal onest, care-ți arată cea mai pură dragoste. Iubesc câinii, îi voi iubi pe viață și-i voi proteja mereu. Așa că nu-mi arăta filme cu câini care sunt răniți, că e posibil să-mi dea o lacrimă.”

PITCAR și mașinile de-acolo — Am vrut să știu dacă pot merge c-un Fiat Panda din 2007 la PITCAR și evident că pot, dar nu m-am gândit dacă vreau să plătesc jumătate din cât costă. Miles spune că totul la PITCAR este despre clienți și cei care înțeleg viața și că timpul lor este prețios. „Când vii la PITCAR îți asumi că plătești premium, așa cum se întâmplă când cumperi Gucci, Louis Vuitton, Prada, Fendi. Ai luat decizia de a plăti mai mult”, zice el. Hei, măcar pot spera.

O persoană publică din România pe care o respectă — „Radu Chirilă. Un prieten bun care a crezut în mine, înainte să-i întâlnesc pe cei de la Brandoers. A venit la mine acasă, mi-a arătat cum să fac YouTube, m-a pus pe vlogurile sale, m-a ajutat fără să-i pese de competiție. Nu s-a gândit niciodată ce se va întâmpla dacă ajung mai mare decât el, dacă-i iau faima. Radu Chirilă este real. Îți voi fi mereu loial, pentru că ai crezut în mine, când nu a făcut-o nimeni. Întotdeauna mi-a vrut binele. Ăsta e un prieten adevărat.”

Șaorma vs. mici — „Șaorma, any day. Nici nu-mi place porcul, să fiu sincer. Nu e un animal foarte curat, așa că stau departe de el cât de mult pot. Șaorma perfectă este cu pui, cartofi, puțin sos de usturoi și murături.”

Ai înțeles, da?

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.