Ellie Goulding a dezvăluit fanilor că, deși 2021 a fost cel mai bun an din viața ei, a fost și unul dintre cele mai grele, pentru că a dezvoltat tulburări de anxietate cu care se luptă și astăzi.
Artista a postat un mesaj lung pe Instagram în care a detaliat felul în care anxietatea a marcat-o și nu a ocolit-o chiar dacă în ultimul an i s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, printre care și nașterea fiului ei.
Mărturisirea a venit chiar în noaptea de Revelion și începe prin a scrie că 2021 a fost cel mai bun an din viața ei:
„Am avut timp să mă întâlnesc cu artiști și compozitori minunați și să fac muzică nouă și care mi-a oferit mult entuziasm și sper că și cei care au ascultat-o au avut aceeași experiență euforică și de evadare pe care eu am trăit-o când am compus-o. Am lansat și prima mea carte, am cântat pentru Ducele și Ducesa de Cambridge, pentru Președintele Americii și Joni Mitchell (și nici nu pot să exprim în cuvinte cât sunt de recunoscătoare pentru acest privilegiu). Am devenit mamă, cea mai mare bucurie pe care am trăit-o. Am un câine și o pisică care mă iubesc, am prieteni care mă iubesc cu adevărat și am un soț care mă adoră și mă susține în tot ce fac în fiecare zi”, și-a început Ellie postarea.
Apoi, ea a adăugat: „anul acesta a fost și cel mai greu din viața mea. M-am luptat zi și noapte, oră de oră, cu un gen de panică de care nici nu bănuiam că există.”
Goulding a mai mărturisit că tulburările de anxietate de care suferă i-au dictat o mare parte din viață și carieră, dar au și modelat-o în ceea ce este astăzi.
„Uneori, atunci când ma simt cel mai speriată, când simt că nu mai există nicio scăpare de panica pură și groaznică din inima și creierul meu, îmi reamintesc că pot să simt.”
Despre decizia de a spune public că suferă de tulburări de anxietate, Goulding a scris: „Simt că ceva e defect în mine. E ceva cu care se confruntă atât de mulți oameni, poate chiar tu treci prin aceste stări chiar acum sau poate ți se va întâmpla în viitor - vreau doar să-ți spun și trebuie să-mi reamintesc și mie tot timpul, că nu ți se întâmplă doar ție, că nu mi se întâmplă doar mie. Schilodită de anxietate.”
Mesajul lui Goulding a fost și unul de susținere a tuturor celor care suferă de tulburări de sănătate mintală, dar și de încurajare ca toți cei care trec prin aceste stări, prin aceste atacuri de anxietate sau panică sau depresie să vorbească despre ele, pentru că e cel mai bun lucru pe care-l pot face, chiar dacă e și cel mai greu.
Anxietatea este o emoție ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de tulburare interioară, adesea acompaniată de comportament nervos precum a păși înapoi sau înainte, tulburări somatice și ruminația. Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față de evenimente anticipate, precum simțământul morții iminente.
Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este un răspuns la o amenințare reală sau percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei amenințări viitoare. Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de obicei generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod subiectiv ca amenințătoare. Este adesea acompaniată de tensiune musculară, agitație, oboseală și probleme de concentrare. Dacă anxietatea este experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de o tulburare de anxietate.
În cazul în care te confrunți cu astfel de stări, este recomandată să vorbești despre ele și să cauți ajutor specializat pentru a le depăși.
TelVerde 0800.0800.20 e disponibil non-stop și cu acoperire în toată țara, poate fi apelat de persoane care au atacuri de panică, anxietate ori depresie. Peste 50 de absolvenți și studenți ai facultăților de psihologie au fost învățați să asigure suport primar în situații de criză emoțională prin intermediul acestei linii telefonice gratuite.