The Chainsmokers au revenit pe rețelele de socializare cu un teasing pentru noul lor album TCS4, pregătirea lui fiind și motivul pentru care au ales să se retragă din social media în februarie 2020.
Noul single al americanilor ar urma să fie High, anunțat chiar pe 6 ianuarie. Însă nici data de lansare a piesei, nici a albumului, nu a fost comunicată încă de către trupă.
Momentan, contul lor Instagram are o singură postare - un video ușor psihedelic cu valurile mov, agitate, ale oceanului filmat de sus. Iar la descriere ne întreabă dacă suntem pregătiți pentru comeback-ul lor - "Who's ready? TCS4".
Totul e mov, de la coverul de Twitter, până la cel de YouTube, aceasta fiind noua identitate vizuală asociată albumului.
Cei doi DJ americani au devenit foarte populari și iubiți datorită colaborărilor cu artiști precum Coldplay, pentru hitul Something Just Like This, și cu Halsey pentru Closer. E greu, spre imposibil, să mergi la o petrecere unde să nu auzi cel puțin una dintre aceste două piese, sau altele de la ei.
Astfel au devenit unul dintre cele mai mari și mai de succes duo-uri de muzică electronică din toate timpurile.
În 2017 au câștigat și un premiu Grammy pentru cea mai bună înregistrare dance cu piesa "Don't let me down". Care are acum pe YouTube aproape două miliarde de vizualizări. Însă mai are până ajunge la performanța Closer, care are aproape 3 miliarde.
În 2018 am putut să-i vedem în premieră în România pe The Chainsmokers pe scena Untold. Unde au ținut unul dintre cele mai electrizante show-uri din câte a văzut festivalul.
Și nu ne-am supăra să revină, odată cu lansarea noului album, pe care îl așteptăm de prea mult timp.