Netflix a dezvăluit primul teaser pentru versiunea coreeană a serialului La Casa de Papel.
Acest remake va purta numele de „Money Heist: Korea – Joint Economic Area” și, de asemenea, e foarte posibil ca personajele să poarte și altă mască, una inspirată din cultura coreeană.
Acest lucru este indicat de faptul că în teaser Profesorul, interpretat de actorul Yoo Ji-tae, apare în fața unui perete cu 6 măști, printre care se află și cea făcută celebră de La Casa de Papel, și urmează să aleagă de aici una.
Teaserul nu ne arată care a fost alegerea finală, dar având în vedere că celelalte 5 mășit din acea scenă sunt din cultura coreeană, este clar că acest remake ne va oferi și o altă mască.
În teaser mai vedem că actrița Kim Yunjin o va interpreta pe Seon Woojin, șefa echipei de negociatori. În plus, putem vedea și care vor fi membrii echipei, cu tot cu numele lor de cod.
În serial va juca și actorul Park Hae-soo, cel care în „Squid Game” l-a interpretat pe Jucătorul 218. Aici el va fi Berlin, mâna dreaptă a Profesorului.
Data de lansare a versiunii coreene nu a fost încă dezvăluită.
Serialul spaniol, care a devenit un adevărat fenomen, s-a terminat în luna decembrie a lui 2021, după 5 sezoane de mare succes.
Netflix a anunțat la acel moment că un serial care se va baza pe aventurile personajului Berlin va avea premiera în 2023.
Iată și trailerul pentru „Money Heist: Korea – Joint Economic Area”: