Edmond Zannidache nu a avut o viață ușoară, dar încet și sigur s-a pus pe picioare, iar ambiția și curajul l-au făcut să fie câștigătorul Survivor 2021.
Zvonurile mondene au vorbit despre o posibilă ruptură în legătura dintre Velea și Zanni, dar într-un interviu acordat celor de la Viva, Alex a dezvăluit că nici nu se pune problema, mai ales când vine vorba de „copilul lui de suflet.”
„Zanni e copilul meu de suflet. A avut o mică depresie de care a reușit să treacă. Să nu uitați că a crescut fără părinți, iar anul acesta a stat șase luni în junglă. A fost puțin debusolat, dar de-aia mă are pe mine. Ca să-l ancorez în realitate și să-i explic că viața e plină de neprevăzut, dar că e frumoasă și trebuie trăită intens, indiferent de ce zice „stânga sau dreapta”, a declarat cântărețul de trapanele.
Velea a povestit cum Zanni „a fost mereu în priză și toată lumea l-a zăpăcit cu întrebări și interviuri”, motiv pentru care a fost agitat și nu a avut timp să se bucure de realizările sale.
Câștigătorul Survivor și-a cumpărat un apartament cu banii din competiție, iar Velea este foarte mândru de el, mai mult, a spus că „și dacă își lua un coteț, tot eram mândru de el, pentru că ați văzut ce fire are. Bătăios, ambițios, dar cu o inimă curată.”
În plan amoros, el și Antonia sunt bine și au renunțat la viața de apartament pentru cea de la casă. Artistul mărturisește că este recunoscător pentru tot ceea ce are și „acasă” pentru el înseamnă acolo unde este familia lui.
„Dumnezeu a fost bun cu noi și ne-a oferit viața pe care ne-o doream. Facem bani mai mulți decât am visat când eram copii și ne-am apucat de muzică. Stăm într-o casă frumoasă cu lac și, când ajungem în ea, simțim că îi aparținem de când ne știm”, a mai declarat Alex celor de la Viva.