Mario Joy a lansat „Time”, piesă inspirată din lupta cu o boală care l-a făcut să își cântărească prioritățile

„Lupta mea m-a făcut să realizez cât de important este să avem grijă de noi și am decis să transpun toate aceste gânduri și sentimente în muzică”, spune Mario Joy.

Mario Joy, artist cunoscut atât în țară cât și la nivel internațional, datorită super hitului „California” și nu numai, vine cu un nou single, „Time”. Piesa este compusă de el și este inspirată de lupta sa cu o boală care l-a făcut să își cântărească prioritățile din viață și să își transpună trăirile și gândurile în muzică. 

Este o piesă dance, care ne îndeamnă să apreciem fiecare zi și să alocăm mai mult timp lucrurilor care contează cu adevărat în viață.

„Time are o însemnătate specială pentru mine, pentru că am compus și scris versurile piesei în perioada în care, după nenumărate analize, am aflat că am diabet. Asta se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut. Am lucrat mai bine de o lună de zile la ea. Prin versurile piesei îi cer timpului mai mult timp. Îi cer să rămână pe loc, să nu mai fugă atât de repede. Să rămân tânăr, sănătos și plin de viață. Toți avem nevoie de iubire și din când în când, de o pauză de la viața asta cotidiană agitată. Este important să ne facem timp pentru noi și sufletul nostru. Lupta mea cu diabetul m-a inspirat să mă gândesc la lucrurile acestea, m-a făcut să realizez cât de important este să avem grijă de noi și am decis să transpun toate aceste gânduri și sentimente în muzică. Acum sunt aproape vindecat, urmează să fac ultimele analize, dar nu a fost o perioadă ușoară. Am ținut dietă, am mâncat sănătos, am făcut mișcare, m-am odihnit și iată că m-am pus pe picioare. Sper ca piesa aceasta să inspire oamenii, să îi facă să aloce mai mult timp lucrurilor care contează cel mai mult în viață: sănătatea, familia și prietenii!” spune Mario Joy

Mario Joy a făcut senzație în industria muzicală în 2016, când a devenit recunoscut la nivel mondial datorită hitului „California”.

Au urmat alte piese de succes, precum „Gold Digger”, „Tocalame”  sau „Can’t get you “, iar piesele sale cumulează mai mult de 300 milioane de vizualizări pe YouTube.

„California” a fost în fruntea topurilor muzicale din Europa și s-a poziționat pe locul 73 în topul Shazam World, cu peste 2.6 milioane shazams. Are în palmares o sumedenie de premii, precum Best Uprising International Artist la Golden Panther Awards 2019 din New York sau En Moda Magazine Awards 2018 și 2019 din Cipru.

La nivel local, artistul a colaborat de-a lungul timpului cu nume precum Jukebox, Lavinia, Nick Kamarera, Anda Adam, Dorian Popa, Otilia Bilionera, Puya și mulți alții.  


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.