Netflix a anulat sezonul doi din serialul captivant „Archive 81”

„Archive 81” este un serial horror foarte bun de pe Netflix, lăudat atât de critici, cât și de public. Cu toate astea, serviciul de streaming a decis să anuleze sezonul doi.

Nu se cunosc motivele pentru care Netflix a refuzat să reînnoiască show-ul, dar cert este că seria a intrat în top 10 cele mai urmărite seriale la nivel global; se pare că popularitatea nu reprezintă un criteriu de selecție.

Seria este bazată pe un podcast care-i poartă numele. Aflat la cel de-al treilea sezon, podcast-ul a pornit cu ideea de a prezenta povești horror, într-o formă audio inedită, cu ajutorul vocilor și a sunetelor folosite de creatorii săi, Dan Powell și Marc Sollinger.


În cazul în care nu l-ai văzut, dar îl ai pus pe listă, „Archive 81” spune povestea unui arhivist, Dan, (jucat de Mamoudou Athie) care ajunge să repare mai multe casete video vechi, înregistrate în anii '90 de Melody (interpretată de Dina Shihabi), o tânăra care este în căutarea mamei sale și care s-a mutat într-o clădire istorică din oraș, Visser. 

Odată ce acceptă job-ul, lumea lui se schimbă total și ajunge să descopere tot felul de lucruri inedite și fantastice, care-i confirmă faptul că nu suntem siguri în Univers. Povestea te va ține cu sufletul la gură și este foarte bine scrisă și jucată, după cum confirmă și Marele Internet.

Creatoarea serialului, Rebecca Sonnenshine, s-a inspirat din filme clasice precum „Rosemary’s Baby” sau „The Ring” și le-a adus un omagiu prin intermediul acțiunii din show.

Odată cu vestea de la Netflix, ea a notat pe Twitter că se simte „surprinsă și dezamăgită” de decizia serviciului de streaming, mai ales că avea idei clare despre cum să continue acțiunea și personajele sale.

Dacă nu ai văzut seria, dar ești fan al genului, atunci ar fi bine să o pui pe listă. În mod cert nu te va dezamăgi, deși vei dori să afli continuarea, la finalul acestuia. Din păcate, nu vei mai avea ocazia. Mulțumim, Netflix!

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.