Volodimir Zelenski a ținut un discurs la Premiile Grammy 2022: „Muzicienii noștri poartă veste antiglonț, nu costume de gală”

Printr-un mesaj înregistrat, el a cerut artiştilor prezenţi să nu tacă în faţa invaziei ruse.

Momentul memorabil de la ediția din acest an a Premiilor Grammy a fost discursul președintelui ucrainean.

Intervenția sa a fost una înregistrată, iar în aceasta el a vorbit despre importanța implicării artiștilor, care au misiunea de a vorbi despre nedreptățile care se întâmplă în lume, despre tragedia umanitară cauzată de invazia rusească.

El a mai spus că nu există nimic care să se opună mai mult războiului decât muzica.

De asemenea, Zelenski a mai amintit că în aceste zile în Ucraina muzicienii nu poartă costume de gală, ci veste antiglonț. 

Spre deosebire de Premiile Oscar, unde lui Zelenski i s-a refuzat oportunitatea de a-şi transmite mesajul, la Premiile Grammy nu doar că acesta a fost difuzat, dar a existat și un recital al artistului John Legend, care a interpretat la pian balada „Free”, alături de Lyuba Yakimchuk, o poetă ucraineană din regiunea Donbas, care a reuşit să fugă din ţara sa distrusă de război.

Pe ecranul din spatele artistului au fost proiectate imagini din război, iar scena a fost luminată în culorile steagului ucrainean.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.