Așa cum dezvăluie surse de la fața locului, comediantul obișnuia să fie extrem de apropiat cu femeile de pe platourile de filmare. O plângere a fost făcută săptămâna trecută, iar în cele din urmă, compania de producție a oprit filmările până la soluționarea investigației.
„El era foarte „touchy”, nu în locurile personale, dar mai punea un braț în jurul unei femei, îi atingea părul, o trăgea de coadă - totul într-un mod comic. Este o linie fină și toată lumea îl iubește pe Bill, dar chiar dacă comportamentul lui nu a fost ilegal, unele femei s-au simțit inconfortabil și el a depășit o limită”, a spus o sursă celor de la New York Post.
Filmul este scris și regizat de Aziz Ansari (care și joacă), alături de Youree Henley; în producție mai apare și Seth Roger, dar niciunul dintre cei trei nu au fost incluși în plângere. De fapt, așa cum susțin sursele, Ansari are zero toleranță pentru comportamentul lui Murray: „Câteva femei s-au plâns, iar Bill și Aziz au avut o mare ceartă pe subiect.”
Încă nu se știe cum vor evolua lucrurile și dacă actorul în vârstă de 71 de ani va fi înlocuit. Compania de producție a trimis un memo celor implicați și a notat: „După ce am analizat circumstanțele, am hotărât că producția nu poate continua la acest moment. Suntem cu adevărat recunoscători tuturor pentru modul în care v-ați implicat în acest proiect. Speranța noastră este să reluăm filmările.”
Nu este pentru prima oară când Murray a fost acuzat de comportament inadecvat pe platourile de filmare. Fostul său coleg din „Ghostbusters”, Dan Aykroyd, l-a numit „the Murricane” într-un tweet, din cauza stărilor sale de dispoziție fluctuante.
Mai mult, într-un interviu recent, actrița Lucy Liu a dezvăluit că s-a certat cu actorul pe platourile de filmare de la filmul „Charlie's Angels”, din cauza insultelor pe care le-a auzit din partea lui la adresa ei. „A fost nedrept, gratuit, iar parte din cele spuse nu au scuză și sunt inacceptabile. Nu aveam de gând să stau acolo și să nu fac nimic”, a spus ea. Ulterior, Murray a fost înlocuit din franciză cu Bernie Mac.