Ce filme vedem la cinema în mai - pe marele ecran urcă supereroi Marvel, Tom Cruise și o ecranizare după Stephen King

Nicio lună fără supereroi pe marele ecran.

În martie l-am avut pe marele ecran pe noul „The Batman”, cu Robert Pattinson în rolul principal. În aprilie și-a făcut în sfârșit apariția „Morbius”, vampirul Marvel interpretat de Jared Leto. În mai un alt supererou va putea fi văzut în cinematografe, este vorba, bineînțeles de Doctor Strange. 

Însă, în afară de premiera celei de-a doua părți a francizei Doctor Strange, pe marele ecran vor mai urca și alte filme care merită toată atenția. De exemplu, Tom Cruise își reia rolul de pilot de avioane supersonice în „Top Gun: Maverick”. 

Și, printre altele, vom avea parte și de o nouă ecranizare a unui roman de Stephen King, „Firestarter”. 

Doctor Strange in the Multiverse of Madness - 6 mai 

În această parte, Dr. Stephen Strange folosește o vrajă interzisă care deschide poarta către multivers și către alte versiunu ale sale, iar amenințarea adusă de acest eveniment pare prea mare chiar și pentru puterile combinate ale lui Strange, Wong și Wanda Maximoff.

De aceea vom avea parte și de un nou supererou: America Chavez. 


Firestarter - 13 mai 

Bazat pe romanul cu același nume, semnat de celebrul Stephen King, „Firestarter” spune povestea lui Charlie McGee, o fetiță care încearcă să înțeleagă cum de, cu un simplu gând, poate transforma orice în scrum. Pare tot un film cu supereroi / mutanți, dar o cotește mai mult spre genul thriller / horror. 


Where Is Anne Frank - 20 mai 

Animația urmărește călătoria lui Kitty, prietena imaginară a lui Anne Frank, căreia cea din urmă îi dedică jurnalul său. O adolescentă bătăioasă, Kitty se trezește într-un viitor nu foarte îndepărtat, în casa tinerei Anne, din Amsterdam, de unde pornește în căutarea ei, simțind că este în viață undeva în Europa de astăzi. Pe cât de mult o șochează lumea modernă, pe-atât este Kitty de încântată de contactul cu moștenirea lăsată de Anne.


La Nuit des Rois - 27 mai 

Un tânăr este trimis în „La Maca”, o închisoare de pe Coasta de Fildeș aflată în mijlocul pădurii și condusă chiar de prizonierii din interiorul ei.

Cum luna roșie se înalță, tânărul este ales de către liderul grav bolnav să preia conducerea fără ca cel dintâi să știe că asta îi poate aduce moartea.


Top Gun - 27 mai 

Tom Cruise își reia rolul cu care a făcut istorie și își pune la bătaie experiența proprie de pilot acumulată de-a lungul numeroaselor cascadorii pe care le-a executat singur. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.