El promite publicului un ultim rol, cel din spectacolul „Tatăl”, care va avea premiera în această vară, la teatrul Bulandra din București.
Piesa este regizată de Cristi Juncu după dramaturgul francez Florian Zeller și o vei putea urmări începând cu 11 iunie, în sala „Liviu Ciulei”, deși primele două spectacole sunt deja SOLD OUT.
Despre spectacol:
„Profund emoționant, Tatăl este o poveste de familie serioasă și realistă și o privire nesentimentală, intens emoțională asupra lumii prin ochii unui bărbat care se confruntă cu demență, o ilustrare dramatică a pierderilor fizice care apar împreună cu cele mentale.”
„Gata! E ultimul rol pe care-l joc”
Actorul va împlini 90 de ani pe 10 februarie și mărturisește că „trupul nu-i mai permite” să joace.
„Am 89 de ani, o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc”, a spus el celor de la Digi24.
Dacă-ți dorești să-l mai vezi pe Rebengiuc pe scenă, află că mai joacă la TNB în „Umbre” și „Regele moarte”, alături de soția lui, Mariana Mihuț.
Artistul este un actor de seamă național, distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, cât și cu decorația „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.