Delia a aflat că ar putea avea o fetiță, chiar dacă nu e pregătită să fie mamă

O întrebare care deja o irită pe Delia e dacă are de gând să devină mamă, cu toate acestea ea a aflat că dacă va face acest pas ar putea avea o fetiță.

Deși a declarat în trecut că au început să o deranjeze întrebările despre când are de gând să facă un copil, Delia a făcut recent un test prin care a aflat că atunci când acest lucru se va întâmpla e foarte posibil să aibă o fetiță

Nu este vorba de un test medical, pentru că nu există (încă) așa ceva, ci despre o metodă „băbească” pe care femeile o foloseau în trecut pentru a descoperi sexul copilului.   

Artista se afla într-un salon de înfrumusețare, când o angajată de acolo s-a oferit să-i facă Deliei „testul inelului”. Acesta presupune să legi verigheta cu un fir de păr și în funcție de cum se mișcă deasupra palmei vei afla dacă bebelușul va fi fetiță sau băiat.

Filmarea cu acest test a fost urcată de Delia într-un story pe Instagram și, ca să nu-și bage fanii în fibrilații, ea a specificat că nu este însărcinată:

„Mă rog, întâi trebuie să fie ceva… Când o fi. Încă nu e nimic”, spune la un moment dat Delia.

Cea care i-a făcut testul a exclamat la un moment dat că „Este fată!”, iar Delia s-a bucurat destul de tare, având în vedere că a și postat pe social media întregul moment. Poate, totuși, vrea să transmită un mesaj mai subtil universului.

În trecut, Delia s-a arătat sceptică în legătură cu a aduce un copil în această lume despre care spunea că nu este sigură. În același timp, tot ea susținea că dacă va deveni mamă simte că va fi una foarte mișto. 

 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.