A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ
1814 - S-a înființat serviciul de Carabinieri, jandarmeria italiană. Ei sunt printre principalele motive pentru care unii români își pierd „jobul” „pă Italia".
1878 - Serbia, Muntenegru și România au devenit complet independente de Imperiul Otoman. Cu micile excepții fiind telenovelele turcești, shaorma și expresia „bă, ești turc?”
1930 - Se desfășoară primul Campionat Mondial de fotbal, în Montevideo, Uruguay. Campionatul a fost organizat în special pentru că fotbalul fusese eliminat din probele Jocurilor Olimpice din 1932, din Los Angeles. România a trecut ușor de faza de calificări, mulțumită faptului că faza de calificări nu a existat.
1940 - S-a născut actorul Patrick Stewart. Bine, nu s-a născut actor, era doar un bebeluș. Ca adult însă, a ajuns faimos pentru fondarea unei școlii de mutanți și pentru comanda navei interstelare Enterprise.
1942 - S-a născut Harrison Ford, responsabil pentru roluri pe care, dacă nu le știi, nu înțeleg exact cum ai net sub piatra sub care locuiești.
2016 - Theresa May a devenit prim-ministru al Regatului Unit. Cea mai memorabiliă realizare în cei trei ani de mandat a fost o memă:
2019: Simona Halep a învins-o pe Serena Williams și a devenit prima jucătoare din România care a câștigat turneul de la Wimbledon. După victorie, Simona a dat dovadă de serenitate.
Astăzi este Ziua Internațională a Rock-ului! 🤘😎🤘 Știm că-i cald, dar azi nu ai voie afară din casă fără geaca de piele. Ne pare rău, nu facem noi regulile. Și LMA, Dwayne Johnson, cu ocazia onomasticii!
ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ
„Twitter a amenințat că îl dă în judecată pe Elon Musk.” Nu trebuia să le spună că vrea să cumpere Twitter, putea să spună și el „doar mă uit”.
„Rușii au ajuns să folosească în Ucraina un tanc T-34 din Al Doilea Război Mondial." Dacă războiul mai continuă mult, vor primi fluturași „cum faci o praștie din elasticul de la izmene".
„Nicolae Ciucă dă asigurări: România va avea suficient gaz în depozitele naţionale.” Fără legătură, guvernul a făcut o comandă prin curierat de mii de porții de fasole cu cârnați.
„Turiștii de pe o plajă din San Diego, fugăriți de doi lei de mare.” Ținând cont că s-a întâmplat în SUA, turiștii au fost fugăriți de 41 de cenți de mare.
„Petre Daea a verificat cu lanterna starea culturilor în miez de noapte, pe un câmp din județul Buzău.” Asta și pentru că temutul cormoran de câmpie este o pasăre diurnă.
„Un şofer din Galaţi a condus ani de zile cu un permis fals, pe care a dat 1.000 de euro.” Îmi pare rău, dar asta sună mai mult a reclamă decât a știre. Chiar mă așteptam să continue „Comandă și tu cu încredere! Acum și cu parfum de lămâie!”
„Superluna va putea fi văzută în noaptea de 13 iulie, atunci când Luna va fi cel mai aproape de Pământ.” Șansa perfectă pentru NASA să își recupereze steagul lăsat acolo în ‘69 (anul).
😂 Într-un sondaj despre comunicarea la distanță, România e împărțită între apeluri telefonice și mesagerie instant, cu o nișă reprezentată de vecinii mei, care preferă să aibă conversații urlând de la balcon.
😂 Printr-o decizie suprinzătoare, s-a decis ca serialul „Friends” să fie mutat la categoria SF, pentru că reprezintă o chelneriță și un bucătar începător care își permit un apartament în Manhattan.
😂 Liniile aeriene din Statele Unite sunt atât de disperate după noi piloți, încât angajează părinți care-și conving copiii să mănânce cu metoda „vine avionuuu!”
😂 Primarul unui oraș din sudul României, mirat de câți kilometri de piste de biciclete are nevoie orașul. El ar fi declarat: „Exagerați! Unui avion îi ajunge o pistă de trei kilometri, bicicleta e mult mai mică.”
😂 O agenție de turism a lansat oferta „Cinci zile la cinci stele” în care turiștii vor fi mutați zilnic între cinci hoteluri de o stea.
😂 Doi jucători de tenis de masă, descalificați după ce au făcut neregulamentar schimb de locuri într-un meci de campionat. „Păi, ce facem aici, jucăm pong-ping?” ar fi comentat organizatorul.
WOWDEVĂRUL ZILEI
Andrew Jackson, al șaptelea președinte al SUA, avea un papagal cu ciocul spurcat. A fost înlăturat de la funeraliile președintelui pentru că nu se oprea din înjurat. Un nou sens al expresiei „a avea papagal”.
ASTRE ROZ-ALBASTRE
ROZ - Berbecii vor avea astăzi rezolvări pentru toate problemele. Dacă se mișcau și astrele astea mai devreme, putea să pice ziua asta în timpul BAC-ului.
ROZ - Bine azi și pentru Capricorni. O persoană guralivă, pe care nu o suportă, o să fie în același loc, în același timp cu ei, dar nu o să-i vadă.
ALBASTRU - Vărsătorii vor primi astăzi o veste neplăcută. Garantat doar una, deci puteți să vă feriți ușor de alte vești neplăcute, dacă vă uitați cât a ajuns euro față de leu.