Artista în vârstă de 56 de ani este complet vulnerabilă în film și mărturisește cum s-a simțit atunci când a aflat despre aventura fostului ei soț.
„A fost extrem de intens, ca și cum mi-aș fi pierdut părinții. Am crezut că mi-am pierdut vocea pentru totdeauna, am crezut că asta a fost.”
În 2008, după 15 ani de mariaj, Twain a descoperit că Lange, 73 de ani, avea o aventură cu prietena ei bună (și asistenta ei personală), Marie-Anne Thiebaud. Cei doi s-au despărțit instant, iar divorțul a fost finalizat în 2010.
Shania și fostul soț au și un copil împreună, Eja, 20 de ani, iar în afară de viața personală, ei au și lucrat împreună. Grange a fost producător muzical și a co-scris și produs multe dintre melodiile populare ale artistei, cum ar fi: „That Don’t Impress Me Much”, „Any Man of Mine” și „You’re Still the One.”
După ce a fost înșelată, Twain și-a îndreptat privirea spre soțul prietenei sale (cea care i-a trădat încrederea), Frederic Thiebaud, iar cei doi au dezvoltat o relație de prietenie, deoarece au trecut prin aceeași traumă. Relația dintre ei s-a transformat și într-una de iubire, iar în 2011 s-au căsătorit.
Documentarul despre viața cântăreței vorbește și despre succesul ei muzical și cum a ajuns să devină un star country și pop: „A fost prima persoană care a deschis larg ușa și a îmbinat genurile muzicale. A fost o adevărată deschizătoare de drumuri”, a spus Lionel Richie despre Shania.
Filmul va avea premiera pe 26 iulie și abia așteptăm să-l vedem.