A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ
216 î. Ch. - Forțele conduse de Hannibal au învins armata numeric superioară a romanilor în bătălia de la Cannae, din Apulia. Victoria cartagineză este văzută ca una dintre cele mai mari reușite tactice din istoria militară. La polul opus al inteligenței militare este, desigur, ce face Putin acum în Ucraina.
1343 - Printr-o decizie demnă de film de Hollywood, Jeanne de Clisson, o femeie de viță nobilă, decide să se răzbune pe Regele Franței, care i-a executat soțul pentru trădare. Face asta devenind unul dintre cei mai temuți pirați care au existat vreodată, supra-numită „Leoaica din Bretania”. Își vinde toate proprietățile, iar cu banii obținuți, cumpără trei corăbii și multe arme și tocmește marinari cu care vânează corăbiile regelui Franței. Numele vasului amiral al micii ei flote: „Răzbunarea”.
1790 - Are loc primul recensământ din Statele Unite. Au ieșit la numărătoare aproape patru milioane de oameni, jumătate din câte mașini simți că mișună prin București în prima zi de școală.
1830: Carol al X-lea al Franței abdică în favoarea nepotului său. Carol a fost atât de bun încât, la abdicarea sa, Franța a retras tricoul cu numărul X.
1870 - În Londra este inaugurat „Tower Subway”, primul tren subteran, premergător al metroului de azi. Ideea de metrou s-a pornit spre Cluj de un secol și jumătate și încă nu a ajuns.
1922 - Alexander Graham Bell s-a dus să dea beep-uri cu îngerii. Ne-a lăsat moștenire micile dreptunghiuri de plastic care ne controlează viețile.
1937 - Marijuana și produsele secundare din marijuana sunt declarate ilegale în Statele Unite. Produsele secundare din marijuana includ carierele lui Seth Rogen și Snoop Dogg.
1939 – Albert Einstein și Leo Szilard îi scriu președintelui SUA, Franklin D. Roosevelt, prin care îl roagă să construiască o armă nucleară, evident pentru un păianjen imens care a dispărut de pe perete când și-au luat ochii de la el.
1951 - La mulți ani, Marcel Iureș! Unul dintre cei mai mari actori de teatru și film care s-au născut vreodată între granițele României. A jucat în super-producții de Hollywood, a făcut roluri incredibile pe multe scene, a lansat primul teatru independent din România și a câștigat numeroase premii. A vizitat matinalul ROCK FM, Morning Glory, și ne-a făcut o dimineață de aprilie să se simtă ca o poezie.
1953 - A fost inaugurat Stadionul Național din București, care a găzduit meciuri memorabile și, în 1992, concertul lui Michael Jackson, la care au asistat 50.000 de oameni pe scaune, 30.000 în picioare și 10.000 leșinați.
1969 - Richard Nixon devine primul președinte SUA care vizitează oficial România. Este primit tradițional: i se oferă țuică și sarmale și este învățat să înjure pe românește.
1990 - Irakul a invadat Kuweitul, declanșând Războiul din Golf. A nu se confunda cu conflictul golfului din 2021, dintre Klaus Iohannis și opinia publică.
ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ
„Europenii, mult mai pesimişti decât românii în privinţa viitorului economiei.” La mijloc este diferența de mentalitate. Europenii văd jumătatea goală a paharului, românii văd jumătatea unui șpriț.
„Şeful programului nuclear din Iran: «Dispunem de mijloace pentru a produce bomba atomică, dar nu dorim asta.»” Citatul poate fi și al Ministerului Transportului despre autostrada Moldovei.
„Cavou transformat în piscină. Trei gropari s-au filmat pe TikTok în timp ce se răcoresc în cimitir.” Singurele comentarii pe care o să le las aici sunt furate chiar de sub clipul în cauză: „Să vă fie apa ușoară!”, „RIP! (REST IN POOL!)” și „Babele probabil zic «Ce frumos e, zici că înoată!»”.
„Trump și-a îngropat fosta soție pe terenul din golf din New Jersey ca să scape de taxe.” După cimitirul folosit ca ștrand, terenul de golf folosit pe post de cimitir. Să fie de la insolație?
„Doar două persoane angajate la CFR Marfă din zeci de posturi libere.” Nu prea a avut succes campania de angajare „Cel mai MARFĂ loc de muncă!”
„Un tânăr de 19 ani este cercetat după ce a fost prins la frontieră cu permis fals, pe care a dat 700 de euro.” Ieșea mai ieftin dacă prezenta Poliției un A4 pe care scria de mână „permis de conducere :)”
„Premieră în România. Doi pui de tigru siberian s-au născut la Grădina Zoologică din Oradea.” Reacția lor la auzul veștii că s-au născut în Oradea, în foto de mai jos:
„Cuplu bănuit de tentativă de furt, arestat după ce Poliția le-a găsit pe telefon căutările pe Google «de unde să iei o armă», «cum să deschizi o fereastră încuiată» și «ce să faci cu trei milioane de lire sterline».” Înțeleg cumva primele două căutări. Dar să nu știi ce să faci cu trei milioane de lire?! Și numai pentru asta meritau să fie prinși!
„Anglia, în premieră campioană europeană la fotbal feminin! Au învins Germania cu 2-1.” Felicitări lor! O mare parte din merit este a antrenorului, care a reușit să convingă unsprezece femei să se îmbrace la fel în public. Echipa masculină nu a reușit niciodată performanța, deci poarta adversă din finala EURO se adaugă pe lista de lucruri pe care doar femeile pot să le găsească.
„Recenzarea s-a încheiat. Peste 18 milioane de români s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie.” Institutul Național de Statistică bănuiește că 4,6% din populația României nu a fost numărată și roagă familia Borcea să-i contacteze.
WOWDEVĂRUL ZILEI
În 2021, mai mulți părinți din Statele Unite au acuzat un personaj de desen animat, Peppa Pig, că le dă copiilor un accent britanic. Copiii se uitau obsesiv la desenele cu respectivul personaj, obsesie care le-a schimbat pronunția anumitor cuvinte. Nimic surprinzător pentru români, unde o generație întreagă a învățat engleză de la Cartoon Network și spaniolă din telenovele.
ASTRE ROZ-ALBASTRE
ROZ - Pentru Raci, azi va fi cea mai bună zi din săptămâna asta. Automat, din nefericire, înseamnă că celelalte cinci zile rămase vor fi „meh”.
ROZ - Bine, Scorpionilor! Rezolvați o problemă veche, care vă stresa. Vă bucurați cinci minute, după care începeți să vă stresați cu probleme mai noi.
ALBASTRU - Peștii se trezesc cu fața la cearceaf și doar cu atenție, noroc și puțin ajutor vor avea o zi de marți cu doar trei ceasuri rele.