Primul trailer și mai multe detalii despre „La cuțite: Misterul din Grecia”, filmul Netflix cu o distribuție de milioane

Care dintre noi nu și-a petrecut ultimii doi ani visând la o extraordinară escapadă pe malul mării?

În 2020, în perioada de izolare, scenaristul și regizorul Rian Johnson a decis să pornească într-o vacanță imaginară cu o particularitate... criminală.

Rezultatul a fost „La cuțite: Misterul din Grecia” aka „Glass Onion”, în care detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig, actorul nominalizat la Globul de Aur) își reia misiunea din „La cuțite” și călătorește spre Marea Mediterană pentru a dezlega un nou mister.

Dacă „La cuțite” a avut în centru legături de sânge criminale, „Misterul din Grecia” demonstrează cât e de important să fii la fel de circumspect și atunci când vine vorba despre prietenii cei mai apropiați.


Când Miles Bron (Edward Norton), un miliardar activ în domeniul tehnologiei, invită un grup format din oamenii cei mai apropiați să-și petreacă vacanța pe insula lui privată din Grecia, foarte curând devine evident că nu totul este perfect în acel paradis. Iar când cineva își pierde viața, ei bine, cine ar putea fi mai potrivit decât Blanc pentru a dezlega ițele întregii povești?

Johnson descrie felul în care a abordat castingul ca pe o „invitație la o cină festivă”. De această dată, s-au adunat în jurul mesei actorul nominalizat la Oscar Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick (The Gray Man) și Madelyn Cline (Outer Banks), alături de Kate Hudson și Dave Bautista (Armata celor morți).

Vezi primul trailer:


„Încerci să inviți oamenii care-ți plac. Dar adevărul este că nu se știe niciodată. Până la urmă, nu faci decât să încerci să aduci actorii cei mai buni pentru fiecare rol, actorii care se potrivesc cel mai bine cu fiecare personaj în parte. Așadar, pur și simplu arunci zarurile și îți ții respirația. Din fericire, ne-am ales cu un grup de oameni cu o chimie extraordinară.”, spune Johnson. 

Iar liantul grupului este detectivul cu înclinații filozofice, întruchipat de Craig. Cu accentul său special, Blanc filtrează vorbăria și minciunile și scoate la iveală cele mai importante indicii. De fapt, Johnson dă de înțeles că, de data aceasta, Blanc va avea mult mai mult parte de lumina reflectoarelor.

„În mod cert, publicul va avea ocazia să-l cunoască ceva mai bine. În primul film, din cauza structurii acestuia, Marta, personajul interpretat de Ana de Armas, s-a aflat în mare măsură în centrul atenției, iar Blanc a fost mai degrabă amenințarea. Având în vedere structura poveștii, aproape că a fost eroul negativ, pentru că publicul s-a temut că, pe parcurs, el va reuși să o prindă și va fi nevoit să o dea pe mâna justiției. Așadar, în primul film, Blanc nu s-a încadrat perfect în rolul de erou și a fost mai degrabă un fel de enigmă. Pe de altă parte, în acest lungmetraj, Blanc primește invitația de veni pe insulă pentru a dezlega un mister legat de o crimă. Așadar, facem cunoștință cu toți acești oameni și pătrundem în această lume prin ochii lui”, povestește Johnson.


Titlul filmului în limba engleză, un omagiu adus cântecului „Glass Onion”

După Johnson, titlul filmului în limba engleză, un omagiu adus cântecului „Glass Onion” din 1968 al formației Beatles, se datorează în parte înclinației lui Blanc către exprimările bombastice.

„Caut tot timpul elemente amuzante, de care Blanc să se poată agăța și pe care să le poată transforma în metafore chinuite și folosite în exces”, spune el. „Toate acestea sunt perfect vizibile încă de la bun început. Așadar, m-am gândit la ceva limpede, transparent, și așa am ajuns la «glass» (sticlă). Și voi fi foarte sincer. Pur și simplu am luat telefonul și am căutat printre melodii după cuvântul «glass». Mi-am imaginat că trebuie să existe piese care să conțină cuvântul acesta. Și mă gândeam așa: «Să fie o fortăreață de sticlă? Un castel de sticlă? Sau un om din sticlă?» Primul rezultat al căutării a fost «Glass Onion», pentru că sunt un mare fan al trupei Beatles.”

În ton cu atmosfera de vacanță petrecută pe coastă, noul film înlocuiește vechea vilă din Massachusetts din La cuțite cu proprietatea din Grecia a unui miliardar. Johnson spune că a descoperit locația perfectă în Grecia, adică vila 20 din complexul Amanzoe din Porto Heli, și a știut din prima clipă că acolo trebuie să filmeze. Spațiul a servit și drept hotel pentru membrii distribuției, mulți dintre ei aducându-și și familiile. „A fost ca o vacanță de vară în care am făcut și un film”, spune Johnson.

Mai degrabă o a doua parte într-un univers narativ coerent decât o continuare tradițională, „La cuțite: Misterul din Grecia” se leagă de aprecierea profundă a lui Johnson pentru Agatha Christie, al cărei celebru personaj, detectivul Hercule Poirot, apare în nu mai puțin de 33 de romane, fiecare având o altă intrigă, o altă atmosferă și o structură diferită.


Johnson, al cărui scenariu original pentru La cuțite a fost nominalizat la Oscar, și-a dorit ca tot ceea ce ține de atmosfera și estetica acestui nou film să fie cât se poate de diferit. Pe lângă romanele Agathei Christie, i-au servit drept inspirație filmele „polițiste cu acțiunea plasată în zone tropicale, create în jurul dezlegării misterului unei crime”, precum Crimă sub soare din 1982 și, mai ales, The Last of Sheila din 1973. Bazată pe un scenariu de Stephen Sondheim și Anthony Perkins și având în distribuție actori precum Raquel Welch, Ian McShane și Dyan Cannon, povestea Sheilei despre un grup de personaje mondene, a căror croazieră însorită capătă o turnură neplăcută este una dintre preferatele lui.

„Sunt elemente clare din acest film care m-au inspirat”, spune el. „În primul rând, este vorba despre faptul că povestea este structurată în jurul unui grup de prieteni, sau, mai bine zis, prieteni care se dușmănesc, cu toții având o anumită dinamică a raportului de putere față de unul dintre prietenii lor de mare succes. Totul începe în momentul în care acesta le trimite o invitație la un joc legat de dezlegarea misterului din jurul unei crime, care se desfășoară într-o locație exotică. În The Last of Sheila, acțiunea se petrece pe un iaht și totul o ia complet razna. În esență, așa începe Misterul din Grecia.” 

La fel ca în cazul oricărei povești polițiste, o parte din distracție se leagă de faptul că îți pui pălăria de detectiv și încerci să ghicești finalul și cine este vinovatul. Dar, înainte să te lansezi în căutarea propriei versiuni a memei despre conspirații din Sub soarele Philadelphiei, Johnson îți oferă un indiciu. „Este vorba despre un roller-coaster și nu despre un rebus.”

La cuțite: Misterul din Grecia va avea lansarea internațională pe Netflix din 23 decembrie. Așadar, poți să consideri că jocul a început în mod oficial. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.