Scurtă istorie a scandalurilor recente pe care Regina Elisabeta a vrut să le bage sub preș

Odată cu moartea reginei Elisabeta a II-a dispare o întreagă eră. Dar dincolo de tristețea pentru moartea unui om, e momentul să vorbim și despre scandalurile care au arătat că monarhia nu e tocmai o poveste frumoasă.

După peste 70 de ani în care a condus Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie. Deși acest lucru nu vine neapărat ca o surpriză, vestea a șocat o întreagă lume.

Fiul ei Charles îi va urma la tron, iar asta vine cu tot felul de schimbări, inclusiv introducerea de noi bancnote cu fața noului monarh. În același timp, au revenit discuțiile despre ce rol ar mai putea avea monarhia într-o societate modernă. 

PUBLICITATE

De asemenea, în marea de adulații aduse reginei – multe pe bună dreptate – s-a vorbit și despre scandalurile care au plutit în jurul Reginei Elisabeta a II-a până la sfârșitul domniei. 

Poate cel mai recent scandal care a ținut prima pagină a ziarelor a fost cel dintre Casa Regală și cuplul format de Prințul Harry și Meghan Markle, unde s-a aruncat și cu niște acuzații serioase de rasism. Și ar fi cazul să vorbim despre asta.

Și stai chill, înainte să te aprinzi că cineva își permite să atace acest simbol al monarhiei, trage adânc aer în piept și aruncă un ochi pe momentele astea, pentru că și ele fac parte din lunga domnie a Reginei Elisabeta a II-a.

Regina Elisabeta l-a protejat pe Prințul Andrew în fața acuzațiilor de pedofilie

Casa Regală Britanică e plină de personaje controversate, iar ultimii ani de domnie ai reginei au fost puși sub semnul întrebării, mai ales după ce Regina Elisabeta a decis să-i salveze pielea celui de-al treilea copil al ei, Prințul Andrew, după ce a fost acuzat de pedofilie și abuz. 

Se pare că Ducele de York era destul de apropiat de Jeffrey Epstein, finanțistul cercetat pentru proxenetism care s-a sinucis în închisoare înainte de a primi verdictul procesului. În 2010 au apărut prima dată în presă niște fotografii în care era alături de Prințul Charles. Reputația lui Epstein indica de pe-atunci că se pare că a luat parte la niște lucruri horror, așa că toată lumea s-a întrebat „ce naiba?”

PUBLICITATE

În 2001, controversele au devenit mai mult de atât, după ce ducelui de York i-a fost intentat un proces de către Virginia Giuffre, o fostă victimă a lui Epstein, care l-a acuzat că ar fi abuzat-o sexual de mai multe ori, deși știa că e minoră.

Se pare că Regina Elisabeta a încercat pe tot parcursul procesului să-i salveze pielea Ducelui de York, iar acesta a rămas fără titlurile regale abia în 2021 și asta din cauza presiunii publice. Chiar dacă acesta a negat acuzațiile până în ultimul moment, i-a plătit Virginiei Giuffre despăgubiri de zece milioane de lire sterline. Mă rog, nu el, ci maică-sa.

În plus, celebrii căței corgi ai Reginei vor fi luați în grijă de Prințul Andrew și Sarah Ferguson.

Scandalul dintre Regina Elisabeta și Prințesa Diana

Relația dintre Regina Elisabeta și Prințesa Diana a arătat lumii că suverana nu a fost tocmai bunicuța blândă pe care o iubesc toți copiii, așa cum e ea portretizată zilele astea.

Fosta soție a Prințului Charles a a murit în 1997 într-un accident de mașină care a avut loc la Paris. O întreagă lume a fost șocată de eveniment, iar fiecare membru al Casei Regale și-a exprimat profunda dezamăgire și tristețe. Toată lumea mai puțin regina.

După moartea prințesei, aceasta a avut nevoie de cinci zile pentru a se adresa publicului și a-și prezenta sincerele regrete cu privire la Diana. Opinia publică și-a pierdut atunci încrederea în monarhia britanică, mai ales după ce a observat lipsa de empatie când vine vorba de pierderea unui membru al familiei, chiar dacă aceasta divorțase de Prințul Charles. De fapt, însăși Regina Elisabeta le-a cerut celor doi să divorțeze, pentru că problemele lor conjugale ajungeau pe prima pagină a tabloidelor.

PUBLICITATE

Fanii Prințesei Diana au fost înfuriați și pentru că oficialitățile de la Palatul Buckingham nu au urmat protocolul standard privind moartea unui monarh – arborarea steagurilor regale la jumătate de catarg.

Palatul Buckingham și rasismul

Un articol publicat de The Guardian în 2021 a arătat că Palatul Buckingham a tăiat multă vreme șansele imigranților și minorităților etnice de a ajunge în funcții de conducere – practic, regina Elisabeta a II-a a beneficiat de așa-numitul Queen’s Consent, pe baza căruia legile puteau fi ignorate de casa regală britanică. Astfel, nu putea fi acuzată în instanță pentru discriminare.

Ironia e că fix în anii ‘60 s-a încercat introducerea unor legi care ar fi făcut ilegal refuzul angajării de persoane pe motive etnice sau sexuale, dar Regina Elisabeta a II-a a fost scutită de aceste reguli timp de patru decenii. Mișto, nu?

După ce publicația britanică a prezentat documente din Arhiva Națională care demonstrează asta, reprezentanții Palatului Buckingham au declarat că arhivele lor atestă că au fost angajate persoane care aparțin unor minorități etnice la începutul anilor ‘90, dar că înainte de asta nu au existat astfel de informații. 

Dar înapoi în vremurile noastre: în interviul acordat după părăsirea familiei regale, Meghan Markle a declarat că un membru al Casei Regale s-ar fi întrebat cât de neagră ar urma să fie pielea fiului lor Archie.

PUBLICITATE

„Anul oribil” și obsesia pentru căsniciile copiilor ei

Acum aproape 30 de ani, Regina Elisabeta s-a referit la anul 1992 drept „annus horribilis”, după ce trei copii ai ei au divorțat, iar o bună parte din Castelul Windsor a fost cuprins de flăcări. 

Declarația ei a fost foarte puternic criticată de opinia publică, mai ales după o perioadă în care toată Europa era gata să se autodistrugă, în Războiul Rece. 

Ca să fac inventarul divorțurilor regale din 1992, lucrurile au stat așa: Prințul Charles s-a separat de Prințesa Diana după 15 ani de căsnicie, Prințul Andrew a divorțat de soția sa Sarah Ferguson, iar singura ei fiică, Prințesa Anne, s-a despărțit de primul ei soț – Mark Phillips. 

Megxit

Bineînțeles, nu puteam să nu revin la discuțiile de după ce Prințul Harry a început să se întâlnească cu actrița Meghan Markle. Doar că cei doi s-au și căsătorit

De la începutul mariajului, relația celor doi nu a fost bine văzută la Londra, iar toate astea s-au înrăutățit începând cu 2020, când Prințul Harry a renunțat la toate îndatoririle sale regale pentru a se muta în Statele Unite. 

Relațiile dintre Harry și Casa Regală s-au deteriorat și mai mult după a decis împreună cu Meghan să-i acorde un interviu lui Oprah Winfrey, unde au vorbit pe larg despre rasismul din interiorul Casei Regale a Marii Britanii și cât de puține au făcut oficialitățile monarhice pentru a lupta cu asta. 

PUBLICITATE

Anul acesta s-a putut vedea clar cum protocolul britanic poate fi ignorat fără problemele dacă un monarh nu mai e agreat. În timpul Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, Prințul Harry s-a luptat cu Guvernul Regatului Unit, pentru a beneficia de protecția poliției în cazul în care ar fi venit la eveniment.

Ca să înțelegi mai bine, în momentul în care Harry a renunțat la titlurile sale regale, acesta a pierdut și paza specială oferită pe teritoriul Regatului Unit, iar asta i-a redus substanțial vizitele pe care le plănuia în vechea casă. 

Așadar, Prințul Harry s-a trezit că trebuie să meargă la Jubileul de Platină fără protecție, într-o țară cu foarte multe persoane care au venit fix pentru acest eveniment, cu doi copii după el și cu soția la braț. 

Orice ar zice nostalgicii, monarhia britanică și-a demonstrat de multe ori lipsurile de-a lungul istoriei, iar acum ar fi poate momentul unei modernizări. Dacă prințul Charles e cel care va reuși să aducă Casa Regală în secolul XXI rămâne de văzut.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.