Seria care urmărește viața Reginei Elisabeta a II-a, dar și a familiei sale extinse, revine pe micile ecrane cu sezonul numărul 5.
Premiera din 9 noiembrie va fi la două luni după moartea monarhului din 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. Odată cu veștile triste, dar și cu ocazia înmormântării, au fost suspendate și filmările la sezonul cu numărul 6 din poveste.
În noul sezon, Imelda Staunton va prelua rolul Reginei, după ce personajul a mai fost interpretat de Claire Foy și Olivia Colman. Serialul a câștigat 22 de premii Emmy, inclusiv pentru „cea mai bună dramă.”
Rolul Prințesei Diana va trece de la Emma Corrin la Elizabeth Debicki, iar rolul lui Charles va fi jucat de Dominic West (în realitatea prezentă, Charles a devenit Regele Charles al III-lea, după moartea mamei sale).
În ceea ce privește acțiunea, noul sezon va urmări familia regală în timpul anilor 1990, când mariajul dintre Charles și Diana se destramă; Prințesa de Wales a murit în Paris, în august 1997.